Ministrul interimar al Sănătății, Victor Costache, a precizat că ambii pacienți au revenit recent din Italia.
Femeia din Buzău nu era în izolare, pentru că venise din zona Rimini, care nu era în carantină în acel moment.
Bărbatul din București fusese în izolare și era deja internat la spitalul Dimitrie Gerota în momentul în care a fost testat pozitiv.
Va fi demarată o anchetă epidemiologică pentru a fi stabiliți contacții celor două persoane. În acest moment, în România sunt în autoizolare aproape 12.000 de persoane și peste 20 carantină.Toți oamenii care sosesc din zona roșie din Italia prin punctele de frontieră terestre de la Petea și Urziceni în județul Satu Mare vor intra automat în carantină, ca urmare a unei decizii a Comitetului pentru Situații Speciale de Urgență. Potrivit informațiilor PresaSM, în județul Satu Mare sunt peste 200 de astfel de locuri special amenajate. Unul dintre acestea este la Taberele Școlare din municipiul Satu Mare, iar restul locațiilor sunt confidențiale. Prefectul județului Satu Mare, Radu Bud, a precizat pentru PresaSM că a propus Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență ca persoanele care intră în țară prin PTF Petea sau PTF Urziceni, dar care sunt din județe precum Sălaj, Maramureș, Cluj, etc., să nu fie introduși în carantină în județul Satu Mare, ci să fie escortați de poliție până în județele de origine, unde să fie carantinați. Propunerea prefectului Radu Bud nu a primit încă un răspuns, astfel încât toți cei care intră prin Petea și Urziceni, și vin din zona roșie din Italia, vor intra automat în carantină în județul Satu Mare!