Tragicomedie COVID19 în județul Satu Mare! Pacientul e liber, contacții în izolare!

Autoritățile județene abilitate în combaterea COVID19 dau dovadă de o oarecare lipsă de coordonare. Așa se face că în orașul Ardud s-a ajuns în situația în care pacientul zero (despre care se presupune că nici nu ar fi fost infectat cu noul coronavirus) să fie liber, cu acte în regulă, iar contacții acestuia să fie în izolare. Mai mult, pacientul le face cumpărăturile contacților.

De unde a început totul

Potrivit informațiilor PresaSM, toată povestea a început în cursul zilei de luni, 11 mai, atunci când un bărbat din Ardud s-a simțit rău și s-a dus la dispensarul medical din orașul Ardud. A primit tratament și a plecat acasă. Doar că pacientul s-a simțit tot mai rău, astfel încât luni, 18 mai, la o săptămână distanță de la apariția primelor simptome, autoritățile au decretat că acesta ar fi fost confirmat pozitiv pentru COVID19. În data de 19 mai, acesta a fost transportat la Spitalul Carei, iar în 26 mai a fost externat.



Este important de precizat că niciun contact nu a ieșit pozitiv la testarea COVID19, motiv pentru care familia a concluzionat că bărbatul nici nu ar fi fost infectat. Ci a contactat o pneumonie în timp ce se afla cu animalele pe câmp.

”La primul test am ieșit negativ, la al doilea am fost găsit pozitiv. Apoi, la următoarele două teste am fost tot negativ! Azi mi s-a spus de la Direcția de Sănătate Publică că nici nu am avut COVID19. În spital nu am primit tratament pentru COVID19”, a spus pacientul pentru PresaSM. 

Pacientul la cumpărături, contacții în izolare

Cu toate că nimeni din familia pacientului nu a fost depistat pozitiv la COVID19 (nici în cazul bărbatului situația nu este foarte clară dacă a fost sau nu infectat), zeci de persoane au fost trimise în izolare. În tot acest timp, pacientul a primit acceptul din partea autorităților sanitare de a ieși liniștit pe stradă.

Mai mult, acesta a ajuns să le facă cumpărăturile persoanelor aflate în izolare. Vorbim despre trei familii din satul Gerăușa, orașul Ardud. Mai exact, despre 13 persoane.

”Deci, noi, trei familii, însumând 13 persoane, stăm în izolare și cel din cauza căruia am ajuns în situația aceasta s-a oferit să ne facă cumpărăturile, fiind liber să iasă. Am sunat la Poliție să ne explice cum este posibil așa ceva, mai ales că, din câte știm noi, acel bărbat nici nu ar fi avut COVID19. Poliția a fost corectă și ne-a trimis către Direcția de Sănătate Publică (DSP, n.red.). Am sunat la DSP și nimeni nu a știut să ne dea un răspuns. Eu am un copil care este clasa a XII-a și trebuie să se pregătească pentru Bacalaureat. O altă familie a rămas fără mâncare, nu are apă, nu are curent. Nu are nimeni cine să îi ajute. Este o comedie ce se întâmplă. Am vorbit și cu familia bărbatului care a fost internat și ne-au spus că nici nu a avut COVID19”, a spus Gheorghe M., pentru PresaSM. 

Oamenii le cer autorităților să clarifice cât mai rapid această situație și să le ofere un răspuns concludent.



Fii primul care comentează! despre "Tragicomedie COVID19 în județul Satu Mare! Pacientul e liber, contacții în izolare!"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre coronavirus Satu Mare
COVID-19 Satu Mare: Câte persoane mai sunt astăzi în autoizolare la noi în județ

Închide