Meniu

Caută pe PresaSM

0

BREAKING. Se interzic nunțile și botezurile în toată țara!

Evenimentele private, precum nunți, botezuri, în spațiile deschise și închise pe plan național vor fi interzise, până la scăderea numărului de cazuri, a anunțat șeful DSU, Raed Arafat, potrivit Digi24...

Evenimentele private, precum nunți, botezuri, în spațiile deschise și închise pe plan național vor fi interzise, până la scăderea numărului de cazuri, a anunțat șeful DSU, Raed Arafat, potrivit Digi24.

Șeful DSU a spus că în astfel de situații regulile nu sutn respectate, iar cea mai bună soluție este interzicerea acestora ca măsură de protejare și stopare a transmiterilor.

„Este foatre greu să se respecte regulile. Nu se poartă masca, pentru că asta e natura evenimentului, oamenii mai dansează. Soluția cea mai bună de protecție și necesară este oprirea evenimentelor pentru că sunt sursă de transmitere”, a spus Arafat.

El a precizat că botezul și cununia de la biserică nu intră în această categorie, pentru că există reguli speciale pentru aceste ceremonii. Acestea se pot desfășura în prezența a cel mult 16 persoane.

„Este vorba despre mesele festive”, a precizat el. [...]„Dacă situația se îmbunătățește se poate reveni asupra acestui lucru”, a adăugat Arafat.

Printre deciziile luate se numără și limitarea numărului de persoane din localuri, dar și obligația ca, în situația în care incidența crește peste 3 cazuri la mia de locuitori, masca să fie purtată în toate spațiile publice.

Citește și

Tânărul sătmărean rămâne după gratii. Arestul preventiv, prelungit cu încă 30 de zile în dosarul morții de la Ștrandul Satu Mare
Actualitate

Tânărul sătmărean rămâne după gratii. Arestul preventiv, prelungit cu încă 30 de zile în dosarul morții de la Ștrandul Satu Mare

acum 1 oră
VIDEO. Se întâmplă în România. Un șofer de TIR s-a încuiat în cabină și a început să arunce cu obiecte în trecători. Au intervenit mascații
Actualitate

VIDEO. Se întâmplă în România. Un șofer de TIR s-a încuiat în cabină și a început să arunce cu obiecte în trecători. Au intervenit mascații

acum 1 oră
A crezut că s-a trezit din beție. A urcat la volan și a distrus gardul unei case, în județul Satu Mare
Actualitate

A crezut că s-a trezit din beție. A urcat la volan și a distrus gardul unei case, în județul Satu Mare

acum 2 ore
Grevă de avertisment la Spitalul Județean Satu Mare. Următorul pas, greva generală
Actualitate

Grevă de avertisment la Spitalul Județean Satu Mare. Următorul pas, greva generală

acum 3 ore
Un nou concurs de șef, ratat la Poliția Satu Mare. Singurul candidat a fost respins. Cum se explică...
Actualitate

Un nou concurs de șef, ratat la Poliția Satu Mare. Singurul candidat a fost respins. Cum se explică...

acum 3 ore
Vreme caldă, dar cu furtuni în weekend la Satu Mare. Prognoza meteo
Actualitate

Vreme caldă, dar cu furtuni în weekend la Satu Mare. Prognoza meteo

acum 4 ore
Cod galben prelungit la Satu Mare. Când expiră avertizarea de caniculă
Actualitate

Cod galben prelungit la Satu Mare. Când expiră avertizarea de caniculă

acum 4 ore
Restaurant din județ, amendat cu 10.000 de lei. Ce au găsit inspectorii la control
Actualitate

Restaurant din județ, amendat cu 10.000 de lei. Ce au găsit inspectorii la control

acum 5 ore
Amendă de mii de lei pentru un crescător de animale din Satu Mare. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amendă de mii de lei pentru un crescător de animale din Satu Mare. DSVSA a fost în control

acum 6 ore
Aparatul de cafea cu capsule nu e atât de simplu de întreținut pe cât crezi
Actualitate

Aparatul de cafea cu capsule nu e atât de simplu de întreținut pe cât crezi

acum 14 ore
Hoț din Satu Mare, dat de gol de trotineta personalizată. Banda adezivă nu tare l-a ajutat
Actualitate

Hoț din Satu Mare, dat de gol de trotineta personalizată. Banda adezivă nu tare l-a ajutat

acum 17 ore
Adolescentă trimisă în judecată după o agresiune șocantă într-un parc din Satu Mare. Victima a fost bătută până și-a pierdut cunoștința
Actualitate

Adolescentă trimisă în judecată după o agresiune șocantă într-un parc din Satu Mare. Victima a fost bătută până și-a pierdut cunoștința

acum 19 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite