Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat, joi, doi bărbați, un cetățean ucrainean și un român, care conduceau autoturisme folosind permise de conducere false. În ambele cazuri au fost deschise dosare penale pentru uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis.
Primul caz a fost înregistrat în cursul dimineții de 21 mai, în jurul orei 10.00, când polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, aflați în misiune pe comunicația Petea – Csengersima, au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Norvegia.
La volan se afla un cetățean ucrainean, în vârstă de 43 de ani. La verificarea documentelor, acesta a prezentat un permis de conducere care părea emis de autoritățile ucrainene în decembrie 2022. În urma verificărilor amănunțite, oamenii legii au constatat că documentul nu îndeplinea elementele de siguranță specifice unui act autentic.
Câteva ore mai târziu, tot în localitatea Petea, polițiștii de frontieră au oprit un autoturism înmatriculat în România, condus de un bărbat de 40 de ani, cetățean român.
Și în acest caz, șoferul a prezentat un permis de conducere care purta însemnele autorităților irlandeze și care ar fi fost emis în anul 2021. Verificările efectuate de polițiști au arătat însă că documentul era fals.
Polițiștii de frontieră continuă cercetările în ambele cazuri, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.