Un bărbat a incendiat casa fostei iubite. Era să își omoare fosta concubină și un copil
Un bărbat, supărat pe anumite neînțelegeri de natură financiară - spun polițiștii - a recurs la incendierea imobilului în care se afla fosta soție și un copil. Totul s-a întâmplat în data de 31 august...
Un bărbat, supărat pe anumite neînțelegeri de natură financiară - spun polițiștii - a recurs la incendierea imobilului în care se afla fosta soție și un copil. Totul s-a întâmplat în data de 31 august 2017. Norocul a făcut ca specialiștii Inspctoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) să intervină prompt și să salveze cele două persoane, care s-au ales cu un atac de panică.
“La momentul sosirii, incendiul se manifesta la acoperișul casei, iar persoanele surprinse de incendiu au reușit să se evacueze. Concomitent cu stingerea incendiului de către pompieri, echipajul medical a acordat îngrijiri medicale unei femei și unui copil care au suferit atac de panică, pe care i-a transportat ulterior la Spitalul Negrești Oaș”, se arată în poziția Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare.
Pompierii au crezut, în primă fază, că incendiul ar fi fost provocat de un scurtcircuit, dar specialiștii ISU au concluzionat ulterior că focul a fost pus intenționat. Polițiștii au preluat ancheta și au ajuns la fostul concubin. Acesta a fost arestat pentru 24 de ore, urmând să fie dus în fața judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.
“În cursul zilei de ieri polițiștii negreșteni au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 48 ani, din localitatea Negrești Oaș, bănuit că ar fi pus foc intenționat la locuința fostei sale concubine din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că pe fondul unui conflict mai vechi, legat de unele pretenții financiare, bărbatul, în noaptea de 30/31.08.2017, a provocat incendiu la locuința femeii, creându-se un prejudiciu în valoare de aproximativ 30 000 lei”, se arată în comunicatul Inspectoratului Județean de Poliție.
Citește și
Actualitate
Hoț din Satu Mare, dat de gol de trotineta personalizată. Banda adezivă nu tare l-a ajutat
Actualitate
Adolescentă trimisă în judecată după o agresiune șocantă într-un parc din Satu Mare. Victima a fost bătută până și-a pierdut cunoștința
Actualitate
FOTO/VIDEO. Sătmăreancă găsită în viață după ore de căutări. Jandarmul Bogdan Moisi este eroul zilei
Actualitate
Mobilizare a sătmărenilor pentru găsirea Emiliei Tătar. Acțiune de amploare în Homoroade
Actualitate
Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare. Blockbuster Night: Odiseea
Actualitate
Țeapă cu promisiuni de transport internațional. Printre victime se află și persoane din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Sătmăreni prinși în timp ce aruncă ilegal gunoaie. Semnalul de alarmă tras de Primărie
Actualitate
Furt incredibil în municipiul Satu Mare: i-a smuls lanțul de aur în timp ce îl îmbrățișa și săruta
Actualitate
Sătmăreancă dată dispărută. Polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate