Meniu

Caută pe PresaSM

0

Un sătmărean a cosit și balotat cultura altuia pentru a-și „recupera paguba”. A venit și ”nota de plată”

Un bărbat din comuna Pomi, județul Satu Mare, a fost condamnat săptămâna aceasta la 7 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei după ce a cosit și balotat lucerna de pe terenul altui agriculto...

Un sătmărean a cosit și balotat cultura altuia pentru a-și „recupera paguba”. A venit și ”nota de plată”

Un bărbat din comuna Pomi, județul Satu Mare, a fost condamnat săptămâna aceasta la 7 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei după ce a cosit și balotat lucerna de pe terenul altui agricultor, fără acordul acestuia. Fapta s-a petrecut pe un teren situat în zona cunoscută local sub denumirea „Ruptură”, aflat în apropierea balastierei din localitate.

Potrivit informațiilor PresaSM, administratorul unei societăți agricole, în dimineața zilei de 29 mai 2023, unul dintre angajații săi a început să cosească lucernă pe mai multe parcele, urmând să ajungă și în zona „Ruptură”. Când a ajuns acolo, a constatat că lucerna fusese deja cosită. Deși proprietarul a intenționat să o baloteze a doua zi, în zorii zilei de 30 mai, lucerna fusese deja strânsă și transportată.

Investigațiile poliției au dus la identificarea unui suspect: un alt agricultor din Pomi, care a recunoscut că a cosit și balotat lucerna – 16 baloți în total, în valoare de aproximativ 1.600 de lei. Acesta a motivat că a recurs la acest gest pentru a-și „recupera paguba” suferită anterior din cauza excavării unei porțiuni de teren de către o altă persoană.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că terenul aparținea persoanei vătămate, iar prejudiciul total cauzat a fost estimat la 5.000 de lei.

Judecătoria Satu Mare a condamnat inculpatul la 7 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Pedeapsa a fost amânată pe un termen de supraveghere de doi ani, timp în care acesta va trebui să respecte anumite obligații impuse de instanță.

Cazul scoate în evidență modul în care neînțelegerile dintre agricultori privind proprietatea asupra terenurilor pot degenera în conflicte penale și atrage atenția asupra importanței respectării dreptului de proprietate, chiar și în mediul rural, unde „dreptatea cu mâna proprie” rămâne o practică riscantă.


FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite