Vești bune pentru românii din Italia. Statul se pregătește să dea "alocații"
Vești bune pentru românii fără venituri din Italia. Statul le va da o "alocație" care ajunge la 780 de euro pe lună de persoană. În schimb, există și condiții foarte stricte de aplicare. Guvernul ital...
Vești bune pentru românii fără venituri din Italia. Statul le va da o "alocație" care ajunge la 780 de euro pe lună de persoană. În schimb, există și condiții foarte stricte de aplicare.
Guvernul italian a anunțat una dintre cele mai mari reforme al sistemului de ajutor social. Printre măsurile luate se numără și acordarea unei alocații cetățenești, care reprezintă o pârghie în plus pentru combaterea sărăciei, spun autoritățile. Deși măsura a fost anunțată ca aplicându-se doar cetățenilor italieni, de ea vor putea beneificia și românii care locuiesc, cu forme legale, de peste 10 ani în Italia.
Statul va acorda sume care încep de la 780 de euro pe lună, și pot ajunge, potrivit presei italiene, până la 1032 de euro pentru o familie. De alocație pot beneficia cei cu venituri mici sau fără un loc de muncă, dar legea prevede și condiții stricte de aplicare. Astfel, cei care vor beneficia de alocații trebuie să umble la cursuri de recalificare, sau să accepte locurile de muncă oferite de autorități, chiar dacă ele se află în altă zonă geografică.
De alocațiile cetățenești nu vor putea beneficia cei care au venituri de peste 9.300 de euro sau dețin proprietăți care depășesc ca valoare 30.000 de euro.
Banii vor fi virați pe carduri, au mai anunțat autoritățile din Italia.
Discuții sunt cu privire la viabilitatea noilor măsuri sociale având în vedere deficitul bugetar.
Citește și
Actualitate
Accident în Odoreu. Biciclist de 71 de ani, rănit după impactul cu o mașină. Nu ar fi oprit la „Stop”
Actualitate
FOTO. Urmărire ca-n filme. Șofer băut, cu Poliția pe urme, s-a oprit cu mașina în bloc
Actualitate
FOTO. Imagini dramatice. Pești sufocați pe lacul Călinești. Ce spun autoritățile. Râurile din județ, la minime istorice
Actualitate
Probleme cu apa potabilă în șapte localități din Satu Mare. În două zone, apa este adusă cu cisterna
Actualitate
Tânăr de 19 ani, băut pe ATV, în Turț. A lovit o mașină parcată și s-a oprit în gardul unei case
Actualitate
DRAMĂ. Final tragic după accidentul cu ATV-ul de la Luna Șes. Bărbatul de 36 de ani a murit la spital
Actualitate
Student recidivist, prins cu droguri de mare risc. Aduse din Cluj pentru piața din Satu Mare
Actualitate
Valul de căldură se intensifică la Satu Mare. Meteorologii au emis Cod portocaliu. Ce maxime sunt așteptate în județ
Actualitate
Accident grav la Luna Șes. Persoană răsturnată cu ATV-ul și prinsă sub vehicul. Au intervenit pompierii și descarcerarea
Actualitate