Meniu

Caută pe PresaSM

0

VIDEO. Profesor și doi foști elevi, acuzați de viol! Cum ar fi acționat gruparea. Victimele: eleve ale liceului

Un profesor și doi foști elevi ai unui liceu din Baia Mare sunt cercetaţi într-un dosar de viol şi agresiune sexuală. Poliţiştii au făcut astăzi mai multe percheziții în locuinţele celor trei din muni...

VIDEO. Profesor și doi foști elevi, acuzați de viol! Cum ar fi acționat gruparea. Victimele: eleve ale liceului

Un profesor și doi foști elevi ai unui liceu din Baia Mare sunt cercetaţi într-un dosar de viol şi agresiune sexuală. Poliţiştii au făcut astăzi mai multe percheziții în locuinţele celor trei din municipiile Satu Mare și Baia Mare. În total, polițiștii au efectuat șase percheziții domiciliare, atât la profesorul de istorie al unui liceu maghiar din Baia Mare, cât și la doi foști elevi ai acestuia. Încă nu sunt foarte clare circumstanțele în care aceștia au comis faptele sau ce implicare a avut fiecare, dar dosarul vizează infracțiuni de viol și agresiune sexuală, toate în formă continuată.

Profesorul viza în special adolescente sensibile, adesea marginalizate social, pe care le atrăgea într-un grup numit „ordin cavaleresc”, prezentat ca activitate culturală și identitară. În interiorul acestui grup, el își construia autoritatea spirituală și morală, prezentându-se drept lider cu puteri simbolice și câteodată religioase, relatează publicația de limbă maghiară Átlátszó Erdély

El a fost pus sub acuzare, dar lăsat în libertate. În dosar mai sunt cercetați, tot în libertate, doi foști elevi. Profesorul în cauză a respins toate acuzațiile, susținând că este victima unei „campanii de discreditare”.

Potrivit documentării Átlátszó Erdély, mai multe fete au relatat că, după ce au fost atrase în „ordinul cavaleresc” al profesorului, au fost obligate să se dezbrace, să suporte atingeri și să participe la așa-zise ceremonii cu conținut sexual explicit, prezentate drept practici medievale menite să le „protejeze” spiritual. În jurul profesorului gravitau și alți bărbați, membrii „ordinului cavaleresc”, persoane majore, care, potrivit mărturiilor, făceau avansuri minorelor, le atingeau sau le ironizau sexual. Atmosfera era una în care încălcarea limitelor era tratată ca glumă, tradiție sau disciplină. Multe victime au declarat că nu au realizat imediat gravitatea situației întrucât abuzul era gradual, mascat în limbaj ideologic și susținut de presiunea grupului.

Reprezentanți locali și lideri comunitari (Eliza Mastan, directoarea de atunci a liceului, Zsolt Papp, Anna Hitter și Gyula Petki de la ISJ Maramures, Zsolt Pintér, președintele organizației județene UDMR Maramureș, Andrea Hekman, președinta executivă UDMR Maramureș), au fost informați despre situație începând cu 2024. Deși au recomandat sesizarea autorităților și anchete interne, în practică a predominat teama că scandalul va afecta imaginea școlii maghiare și a comunității. Unele persoane au recunoscut că principala îngrijorare era impactul public, nu siguranța fetelor, potrivit publicației în limba maghiară.

Citată într-o relatare a ProTV, actuala directoare a liceului maghiar, Anamaria Ciorbă, a declarat că „au fost zvonuri, școala s-a autosesizat și a făcut anunț la poliție”. „A existat o suspiciune anul trecut. A fost convocată o comisie de etică și au fost sesizate instituțiile competente”, a declarat Mihai Pop, inspectorul general la IȘJ Maramureș.

Percheziții în această dimineață în județele Satu Mare și Maramureș. Vizate sunt trei persoane, un profesor și doi foști elevi, care sunt acuzați de anchetatori de agresiuni sexuale în formă continuată. Conform informațiilor PresaSM, una dintre percheziții a avut loc în municipiul Satu Mare. Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, viol în formă continuată, agresiune sexuală și agresiune sexuală în formă continuată. Potrivit achetatorilor, sunt vizați doi foști elevi și un profesor. 

"Perchezițiile vizează documentarea activității infracționale a trei persoane, una dintre acestea având calitatea de cadru didactic al unei unități de învățământ, iar ceilalți doi foști elevi. Acțiunea are ca scop documentarea activității infracționale, descoperirea și ridicarea bunurilor provenite din activități infracționale, în vederea dispunerii măsurilor legale", au precizat autoritățile din județul vecin care se ocupă de caz. 

Activitățile sunt desfășurate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiștilor Serviciului Criminalistic și al celor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. 

Ce spune INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN: ”Inspectorul școlar general a solicitat conducerii unității de învățământ o informare detaliată privind modul de gestionare a situației la nivel intern, precum și aplicarea procedurilor prevăzute de legislația în vigoare. În vederea clarificării situației juridice și a aplicării măsurilor prevăzute de legislația în vigoare, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a solicitat oficial Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare să comunice dacă, în ceea ce privește un cadru didactic din cadrul Liceului Teoretic „Németh László” Baia Mare, se desfășoară în prezent o cercetare penală pentru fapte care pot fi incompatibile cu exercitarea funcției didactice.

În funcție de răspunsul autorităților judiciare, vor fi dispuse măsurile care se impun. Inspectoratul Școlar Județean Maramureș reafirmă poziția fermă de toleranță zero față de orice formă de abuz, agresiune sau comportament incompatibil cu statutul de cadru didactic, subliniind că siguranța elevilor reprezintă o prioritate absolută a sistemului educațional.

Totodată, reamintim existența mecanismelor de prevenire și sesizare a faptelor de violență în mediul școlar, inclusiv posibilitatea formulării de sesizări prin canale instituționale, precum și obligația unităților de învățământ de a activa procedurile interne și de a coopera cu autoritățile competente. Inspectoratul Școlar Județean Maramureș va continua să colaboreze cu organele judiciare și va informa opinia publică, în limita competențelor legale și cu respectarea principiului prezumției de nevinovăție”.

Citește și

A crezut că seara poate scăpa de vigilența frontieriștilor. Tânărul s-a ales cu dosar penal
Actualitate

A crezut că seara poate scăpa de vigilența frontieriștilor. Tânărul s-a ales cu dosar penal

acum 1 oră
FOTO. Polițiștii sătmăreni și cei din Ungaria, filtre pe drumurile spre fostele vămi. Sute de șoferi, trași pe dreapta. Amenzi de zeci de mii de lei
Actualitate

FOTO. Polițiștii sătmăreni și cei din Ungaria, filtre pe drumurile spre fostele vămi. Sute de șoferi, trași pe dreapta. Amenzi de zeci de mii de lei

acum 2 ore
Cel mai ”de treabă” traficant din Satu Mare. Oferea ”marfă” și gratuit
Actualitate

Cel mai ”de treabă” traficant din Satu Mare. Oferea ”marfă” și gratuit

acum 2 ore
FOTO. Accident în Cartierul Micro 17. Impact între două mașini, trafic afectat parțial
Actualitate

FOTO. Accident în Cartierul Micro 17. Impact între două mașini, trafic afectat parțial

acum 18 ore
VIDEO. Accident și eternele ”parlamentări” din sensul giratoriu. Astăzi, în Micro 17
Actualitate

VIDEO. Accident și eternele ”parlamentări” din sensul giratoriu. Astăzi, în Micro 17

acum 19 ore
Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli
Actualitate

Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli

acum 21 ore
FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate

FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor

acum 22 ore
Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție
Actualitate

Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție

acum 22 ore
Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

18 aprilie 2026
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

18 aprilie 2026
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

17 aprilie 2026
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite