Meniu

Caută pe PresaSM

0

15.000 euro daune morale pentru o pasageră rănită grav într-un accident pe DN19

Judecătoria Satu Mare a admis parțial acțiunea formulată de o femeie în vârstă de 72 de ani, rănită într-un accident rutier produs la 12 decembrie 2022 pe DN19, în direcția Satu Mare – Carei, în drept...

15.000 euro daune morale pentru o pasageră rănită grav într-un accident pe DN19

Judecătoria Satu Mare a admis parțial acțiunea formulată de o femeie în vârstă de 72 de ani, rănită într-un accident rutier produs la 12 decembrie 2022 pe DN19, în direcția Satu Mare – Carei, în dreptul imobilului nr. 51 de pe Drumul Careiului. Instanța a obligat societatea de asigurare RCA la plata sumei de 15.000 de euro, cu titlu de daune morale, pentru suferințele fizice și psihice suportate de reclamantă.

Potrivit hotărârii pronunțate la 22 decembrie 2025, accidentul a implicat o autoutilitară care a efectuat manevre de mers înapoi/oprire în zona accesului la o proprietate și un autoturism în care se afla reclamanta, în calitate de pasager. În urma coliziunii, femeia a suferit leziuni grave la membrul superior drept. 

Conform raportului de expertiză medico-legală, reclamanta a prezentat, între altele, fracturi la nivelul humerusului drept, inclusiv o fractură deschisă cominutivă, fiind supusă mai multor intervenții chirurgicale și având nevoie de 75–80 de zile de îngrijiri medicale. Instanța a reținut că leziunile nu i-au pus viața în pericol, însă au generat o recuperare dificilă și limitări importante în viața de zi cu zi, inclusiv imposibilitatea de a-și folosi mâna dreaptă, aspect confirmat și prin declarația unui martor.

În dosarul penal deschis după accident, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a dispus clasarea cauzei prin ordonanță din 18 iulie 2023, reținându-se că nu au fost întrunite condițiile pentru răspunderea penală în forma analizată.

În procesul civil, pentru stabilirea dinamicii accidentului, a fost efectuată o expertiză criminalistică, iar instanța a concluzionat că producerea evenimentului rutier a avut la bază o culpă comună, reținută în proporție de 50% pentru fiecare dintre cei doi conducători auto: pe de o parte, oprirea autoutilitarei parțial pe partea carosabilă, iar pe de altă parte, neinițierea manevrei de ocolire în condiții de siguranță de către șoferul autoturismului (între timp decedat în 10 iunie 2025).

Femeia solicitase inițial 40.000 de euro daune morale, însă instanța a apreciat că, raportat la probatoriul administrat și la culpa comună, suma de 15.000 de euro reprezintă „o alinare rezonabilă”, fără a constitui o sarcină excesivă pentru asigurător ori un câștig nejustificat pentru victimă.  Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Satu Mare.

-----------------------

FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ 

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite