O femeie în vârstă de 63 de ani din municipiul Satu Mare a fost rănită în urma unui accident rutier produs joi, 4 iunie, în jurul orei 12:00, pe strada Mareșal Averescu, lângă sediul Serviciului Român de Informații. Potrivit informațiilor transmise de polițiști, victima a sesizat oamenii legii cu privire la faptul că a fost implicată într-un eveniment rutier. În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că femeia ar fi fost surprinsă și accidentată de un autoturism în timp ce traversa neregulamentar strada, prin zona colțului unei intersecții.
După producerea accidentului, conducătorul autoturismului a părăsit locul evenimentului fără a aștepta sosirea autorităților. În urma impactului, femeia a suferit leziuni și s-a prezentat la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate. Polițiștii au reușit să identifice la scurt timp persoana aflată la volan. Este vorba despre o femeie de 37 de ani din localitatea Micula. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și pentru a dispune măsurile legale care se impun.
Ce spune POLIȚIA: ”la data de 4 iunie a.c., în jurul orelor 12:00, polițiştii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au fost sesizați de către o femeie, de 63 de ani, din municipiul Satu Mare cu privire la faptul ca a fost implicată într-un eveniment rutier, pe strada Mareșal Averescu, din municipiul Satu Mare. Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un autoturism care circula pe strada Mareșal Averescu ar fi surprins-o și accidentat-o pe femeie, în timp ce aceasta s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a străzii, prin zona colțului intersecției.
În urmă impactului, conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului. În urma evenimentului rutier, femeia a suferit leziuni și s-a prezentat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. În urma cercetărilor efectuate, la scurt timp polițiștii au identificat conducătorul autoturismului ca fiind o femeie de 37 de ani, din localitatea Micula. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”.
---------------------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ