Un accident rutier s-a produs în cursul nopții de miercuri spre joi, pe drumul dintre Ardud și Rătești, județul Satu Mare. Patru tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 20 de ani, au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Accidentul a avut loc în jurul orei 02:30, după ce autoturismul în care se aflau cei patru tineri a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un cap de pod.
La sosirea pompierilor, una dintre victime era încarcerată, în timp ce celelalte trei persoane reușiseră să iasă singure din autoturism.
La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor. În sprijinul acestora au fost mobilizate și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare.
Cele patru persoane implicate în accident au fost evaluate medical la fața locului. Ulterior, toate au fost transportate la spital pentru investigații și acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Deocamdată nu sunt cunoscute cauzele exacte care au dus la producerea accidentului. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care autoturismul a ajuns să lovească capul de pod.
sursa foto: arhiva