Conducerea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș a transmis, la solicitarea PresaSM, un punct de vedere oficial în cazul pacientului din Negrești-Oaș care, după un accident, a fost operat ulterior la Baia Mare, unde medicul Mihai Chertif a declarat că a extras din zona feței două bucăți de lemn. Reprezentanții spitalului oșenesc prezintă cronologia intervenției medicale din 16 iunie și precizează că situația a fost trimisă spre analiza Consiliului Etic al unității.
Reacția vine după ce PresaSM a prezentat cazul pacientului și declarațiile medicului care l-a operat ulterior la Baia Mare. Dr. Mihai Chertif, de la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare, afirma că a găsit două fragmente importante de lemn, unul în zona de sub orbită și celălalt în loja parotidiană, până în apropierea mandibulei.
Spitalul: pacientul a spus că i-a căzut o creangă în timp ce se afla în pădure
Potrivit răspunsului transmis PresaSM de conducerea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș, pacientul s-a prezentat la Compartimentul de Primire Urgențe în data de 16 iunie 2026, la ora 16:15. La momentul prezentării, pacientul acuza durere la nivelul umărului drept și o plagă la nivelul hemifeței drepte. Potrivit spitalului, bărbatul ar fi declarat atunci că i-a căzut o creangă în timp ce se afla în pădure.
Reprezentanții unității medicale susțin că, la ora 16:20, în urma consultației, s-a efectuat toaleta plăgii. Spitalul precizează un detaliu important: în timpul acestei proceduri au fost extrase mici fragmente de coajă de lemn. Ulterior, medicul de gardă – medic primar obstetrică-ginecologie – a decis suturarea plăgilor de la nivelul hemifeței cu fir resorbabil.
CT-ul nu ar fi evidențiat corp străin
La finalizarea suturilor, pacientul ar fi fost pansat steril, după care au fost efectuate mai multe investigații imagistice: examinare radiologică a toracelui și centurii scapulare, CT cranian nativ și CT nativ al membrului superior drept. Conducerea Spitalului Negrești-Oaș susține că investigația CT craniană efectuată atunci nu a evidențiat prezența vreunui corp străin.
„În urma investigației CT craniu nu s-a constatat prezența vreunui corp străin”, precizează reprezentanții unității medicale în răspunsul transmis PresaSM.
Această precizare este relevantă în contextul în care, ulterior, medicul din Baia Mare a declarat că a extras două bucăți de lemn din țesuturile feței pacientului.
Medicul din Negrești-Oaș ar fi cerut opinia specialistului BMF din Satu Mare
Potrivit conducerii spitalului, medicul de gardă din Negrești-Oaș a luat legătura și cu medicul de gardă de specialitate BMF – buco-maxilo-facială – din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare. Acestuia i-ar fi fost transmisă inclusiv imaginea CT, iar medicul specialist din Satu Mare ar fi apreciat că pacientul nu trebuie transferat.
„Medicul de gardă a luat legătura cu medicul de gardă pe specialitatea BMF (buco-maxilo-facial) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare și i-a transmis imaginile CT, dorind să transfere pacientul la Satu Mare. Pe baza imaginilor trimise, medicul de gardă BMF a indicat tratament antiinflamator și decongestionant nazal”, se arată în răspunsul conducerii spitalului.
Pacientului i s-ar fi recomandat să revină a doua zi. Spitalul spune că nu s-a mai prezentat
La externarea din CPU Negrești-Oaș, pacientului i-ar fi fost recomandat tratament și efectuarea unui consult în ambulatoriul BMF, precum și chirurgie generală, pentru toaleta și pansamentul plăgii. Conducerea unității medicale susține că pacientului i s-a cerut să revină chiar a doua zi pentru consult, tratament sau pansament. Potrivit răspunsului oficial, acesta nu s-ar mai fi întors la spital.
„După această dată, pacientul nu a mai revenit în cadrul spitalului pentru consult, tratament sau pansament”, precizează conducerea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș.
Versiunea medicului din Baia Mare: „Am găsit bucăți de bârnă”
Punctul de vedere al spitalului vine în contradicție, cel puțin în privința rezultatului final al tratamentului, cu situația constatată ulterior de dr. Mihai Chertif la Baia Mare. Medicul afirma că pacientul a ajuns la el cu o plagă infectată, din care se exterioriza puroi, iar în timpul intervenției au fost descoperite fragmente de lemn.
„Am găsit bucăți de bârnă care au ajuns până la arcul mandibulei. Oare cum să nu vezi așa ceva și să închizi pielea fără să verifici?”, declara dr. Mihai Chertif.
Acesta susținea că a extras două bucăți de lemn din două regiuni diferite.
„Am extras de la pacient, ireal așa ceva, două bucăți de lemn. Una era introdusă sub ochiul orbitei, prin sinusul maxilar, care comunica mai departe cu fosele nazale. Și cealaltă era în loja parotidei. Până la nivelul mandibulei”, declara medicul.
Dr. Chertif mai preciza că pacientul a fost foarte norocos că nu a suferit leziuni ale nervului facial.
Conducerea spitalului a cerut explicații medicului și a sesizat Consiliul Etic
Din răspunsul transmis PresaSM rezultă că administrația Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș nu consideră cazul închis. Conducerea unității medicale anunță că a solicitat deja o notă explicativă medicului de gardă care s-a ocupat de pacient. Mai mult, cazul a fost înaintat Consiliului Etic al Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș, pentru analiză.
„În urma acestui caz, conducerea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș a solicitat notă explicativă medicului de gardă și a transmis cazul spre analiză Consiliului Etic al Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș”, se arată în răspunsul oficial transmis PresaSM.
Documentul este semnat de managerul Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș, ec. Pop Dalma, și de directorul medical interimar, dr. Naghi Emil.
Cazul ar putea ajunge și la Parchet
În paralel cu verificările interne ale spitalului, cazul ar urma să intre și în atenția organelor judiciare. Avocatul pacientului a anunțat că intenționează să depună o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare. O eventuală răspundere medicală nu poate fi stabilită doar pe baza declarațiilor celor implicați sau a imaginilor cu fragmentele extrase. Documentele medicale, investigațiile imagistice efectuate în 16 iunie, procedurile aplicate pacientului și constatările medicilor care l-au tratat ulterior vor putea fi analizate de specialiști și, dacă va exista o anchetă penală, de organele judiciare.
Rămâne astfel de lămurit cum au putut rămâne fragmentele de lemn în țesuturile feței, în condițiile în care Spitalul Negrești-Oaș afirmă că plaga a fost curățată, că au fost extrase mici bucăți de coajă și că examinarea CT nu a indicat existența unui corp străin. Totodată, urmează să fie clarificat dacă respectivele fragmente puteau fi identificate în condițiile medicale și imagistice existente la momentul primei prezentări.
Răspunsul complet al conducerii Spitalului Negrești-Oaș
Redăm mai jos, INTEGRAL, poziția conducerii Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș - la solicitarea PresaSM - în baza informațiilor din fișa UPU și a declarației medicului de gardă: ”Pacientul s-a prezentat la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) în data de 16.06.2026, la ora 16:15, cu plagă la nivelul hemifeței drepte și acuzând durere la nivelul umărului drept, pacientul afirmând că i-a căzut o creangă în timp ce se afla în pădure.
Pacientul a fost preluat la ora 16:20, iar în urma consultației s-a efectuat toaleta plăgii, fiind extrase mici fragmente de coajă de lemn, după care medicul de gardă (medic primar obstetrică ginecologie) a decis sutura plăgilor de la nivelul hemifeței cu fir resorbabil. La terminarea suturilor, pacientul a fost pansat steril și au fost realizate investigații imagistice: examinare radiologică torace și centura scapulară, CT craniu nativ și CT membru superior drept nativ. În urma investigației CT craniu nu s-a constatat prezența vreunui corp străin.
Medicul de gardă a luat legătura cu medicul de gardă pe specialitatea BMF (buco-maxilo-facial) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare și i-a transmis imaginile CT dorind să transfere pacientul la Satu Mare. Pe baza imaginilor trimise, medicul de gardă BMF a indicat tratament antiinflamator și decongestionant nazal. La externarea pacientului din CPU, acestuia i s-a indicat tratament, consult de ambulator BMF (buco-maxilo-facial) și chirurgie generală - pentru toaleta și pansamentul plăgii.
După această dată, pacientul nu a mai revenit în cadrul spitalului pentru consult, tratament sau pansament. În urma acestui caz, conducerea spitalului Orășenesc Negrești-Oaș a solicitat notă explicativă medicului de gardă și a transmis cazul spre analiză Consiliului Etic al Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș”.