Gestul este cel puțin reprobabil, în sensul că nimeni nu ar trebui să își facă dreptate singur pe șosele! Indiferent cât de nedreptățit s-ar putea considera. Cu atât mai mult dacă are de a face și cu o persoană fragilă și extrem de tânără, fiind o diferență evidentă de talie!
[video_youtube id=""]
Reamintim că în urmă cu câteva zile a avut loc un alt accident în aceiași zonă. Un sătmărean, care a încercat să treacă strada regulamentar – pe trecerea de pietoni – a fost luat pe sus cu mașina de un șofer. Victima a suferit răni grave, iar șoferul s-a ales cu dosar penal.
Totul s-a întâmplat sâmbătă, 06.08.2016, ora 17.05, pe strada Păulești, la intersecția cu strada Dima, acolo unde un conducător auto de 28 ani din municipiu, conducând un autoturism Smart, proprietate privată, pe fondul neacordării de prioritate, l-a accidentat grav I.R. de 55 ani din localitatea Roșiori, care era angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni marcată si semnalizată corespunzător.
După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de politie, fiind identificat ulterior. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. S-au recoltat probe biologice de sânge in vederea stabilirii cu exactitate a eventualei alcoolemii. Conducătorul auto este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă si părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Accident rutier și VIOLENȚĂ în Satu Mare! Un șofer a luat la PALME un puștan în trafic! (FOTO&VIDEO)
Un accident rutier s-a produs AZI, 15.08.2016, în jurul orei 09.30, pe strada Păuleștiului din municipiul Satu Mare. Totul s-a lăsat cu palme și amenințări din partea unui grup, care se aflau într-o m...
Un accident rutier s-a produs AZI, 15.08.2016, în jurul orei 09.30, pe strada Păuleștiului din municipiul Satu Mare. Totul s-a lăsat cu palme și amenințări din partea unui grup, care se aflau într-o mașină Audi, de culoare vișinie.
Martorii susțin că vinovat ar fi fost chiar puștanul violentat, care nu ar fi acordat prioritate de trecere șoferului violent. Din fericire, totul s-a lăsat fără victime. Dar, din păcate, unul dintre șoferi i-a dat două palme sănătoase șoferului aparent vinovat! Asta pe lângă ploaia de înjurături și amenințări!
Gestul este cel puțin reprobabil, în sensul că nimeni nu ar trebui să își facă dreptate singur pe șosele! Indiferent cât de nedreptățit s-ar putea considera. Cu atât mai mult dacă are de a face și cu o persoană fragilă și extrem de tânără, fiind o diferență evidentă de talie!
[video_youtube id=""]
Reamintim că în urmă cu câteva zile a avut loc un alt accident în aceiași zonă. Un sătmărean, care a încercat să treacă strada regulamentar – pe trecerea de pietoni – a fost luat pe sus cu mașina de un șofer. Victima a suferit răni grave, iar șoferul s-a ales cu dosar penal.
Totul s-a întâmplat sâmbătă, 06.08.2016, ora 17.05, pe strada Păulești, la intersecția cu strada Dima, acolo unde un conducător auto de 28 ani din municipiu, conducând un autoturism Smart, proprietate privată, pe fondul neacordării de prioritate, l-a accidentat grav I.R. de 55 ani din localitatea Roșiori, care era angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni marcată si semnalizată corespunzător.
După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de politie, fiind identificat ulterior. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. S-au recoltat probe biologice de sânge in vederea stabilirii cu exactitate a eventualei alcoolemii. Conducătorul auto este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă si părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Gestul este cel puțin reprobabil, în sensul că nimeni nu ar trebui să își facă dreptate singur pe șosele! Indiferent cât de nedreptățit s-ar putea considera. Cu atât mai mult dacă are de a face și cu o persoană fragilă și extrem de tânără, fiind o diferență evidentă de talie!
[video_youtube id=""]
Reamintim că în urmă cu câteva zile a avut loc un alt accident în aceiași zonă. Un sătmărean, care a încercat să treacă strada regulamentar – pe trecerea de pietoni – a fost luat pe sus cu mașina de un șofer. Victima a suferit răni grave, iar șoferul s-a ales cu dosar penal.
Totul s-a întâmplat sâmbătă, 06.08.2016, ora 17.05, pe strada Păulești, la intersecția cu strada Dima, acolo unde un conducător auto de 28 ani din municipiu, conducând un autoturism Smart, proprietate privată, pe fondul neacordării de prioritate, l-a accidentat grav I.R. de 55 ani din localitatea Roșiori, care era angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni marcată si semnalizată corespunzător.
După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de politie, fiind identificat ulterior. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. S-au recoltat probe biologice de sânge in vederea stabilirii cu exactitate a eventualei alcoolemii. Conducătorul auto este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă si părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Citește și
Actualitate
Hoț din Satu Mare, dat de gol de trotineta personalizată. Banda adezivă nu tare l-a ajutat
Actualitate
Adolescentă trimisă în judecată după o agresiune șocantă într-un parc din Satu Mare. Victima a fost bătută până și-a pierdut cunoștința
Actualitate
FOTO/VIDEO. Sătmăreancă găsită în viață după ore de căutări. Jandarmul Bogdan Moisi este eroul zilei
Actualitate
Mobilizare a sătmărenilor pentru găsirea Emiliei Tătar. Acțiune de amploare în Homoroade
Actualitate
Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare. Blockbuster Night: Odiseea
Actualitate
Țeapă cu promisiuni de transport internațional. Printre victime se află și persoane din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Sătmăreni prinși în timp ce aruncă ilegal gunoaie. Semnalul de alarmă tras de Primărie
Actualitate
Furt incredibil în municipiul Satu Mare: i-a smuls lanțul de aur în timp ce îl îmbrățișa și săruta
Actualitate
Sătmăreancă dată dispărută. Polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate