Accident în Satu Mare. Două mașini au fost AVARIATE serios
Accident în municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat AZI, 19.09.2016, după-masa, pe strada George Coșbuc. Din câte se pare, un sătmărean care se afla la volanul unui autoturism Mercedes Benz nu s-ar ...
Accident în municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat AZI, 19.09.2016, după-masa, pe strada George Coșbuc. Din câte se pare, un sătmărean care se afla la volanul unui autoturism Mercedes Benz nu s-ar fi oprit la semnul ”STOP” și ar fi intrat în coliziune cu o mașină, condusă regulamentar de către un sătmărean, aflat la volanul unui autoturism Ford.
La fața locului a ajuns imediat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță pentru a le acorda celor doi șoferi primul ajutor. Ulterior, a ajuns și un echipaj SMURD și mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
sursa foto: Drivers Satu Mare
Citește și
Actualitate
EXCLUSIV | Poliția Română verifică și contractele lui Cristian Pomohaci din județul Satu Mare. PresaSM a reușit să oprească un concert încă din 2023
Actualitate
PROGRAM. Smiley, Horia Brenciu și Bagossy Brothers Company urcă pe scena The Park Festival. Trei zile de concerte la Carei
Actualitate
Manager de la McDonald`s Satu Mare, plasat în arest la domiciliu într-un dosar DIICOT de trafic de droguri
Actualitate
Tânărul sătmărean rămâne după gratii. Arestul preventiv, prelungit cu încă 30 de zile în dosarul morții de la Ștrandul Satu Mare
Actualitate
VIDEO. Se întâmplă în România. Un șofer de TIR s-a încuiat în cabină și a început să arunce cu obiecte în trecători. Au intervenit mascații
Actualitate
A crezut că s-a trezit din beție. A urcat la volan și a distrus gardul unei case, în județul Satu Mare
Actualitate
Grevă de avertisment la Spitalul Județean Satu Mare. Următorul pas, greva generală
Actualitate
Un nou concurs de șef, ratat la Poliția Satu Mare. Singurul candidat a fost respins. Cum se explică...
Actualitate
Vreme caldă, dar cu furtuni în weekend la Satu Mare. Prognoza meteo
Actualitate