Tribunalul Satu Mare a decis înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul unui tânăr din municipiul Satu Mare, manager în cadrul unui restaurant McDonald's (potrivit propriilor declarații/datelor consemnate în încheierea Tribunalului Satu Mare, n. red.), cercetat de procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare pentru presupuse fapte de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
Potrivit hotărârii pronunțate în dosarul nr. 1262/83/2026, instanța a admis în parte propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. Satu Mare.
Potrivit încheierii Tribunalului Satu Mare - obținută de PresaSM, inculpatul, în vârstă de 27 de ani, figurează ca având ocupația de manager în cadrul McDonald's. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, procurorii susținând că ar fi comis două acte materiale, în datele de 5 mai 2026 și 23 mai 2026.
Arest la domiciliu pentru 30 de zile
Judecătorii au decis că măsura arestului preventiv poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu, stabilind o perioadă de 30 de zile, în intervalul 22 iulie – 20 august 2026, inclusiv. Pe durata acestei măsuri preventive, inculpatul nu va avea voie să părăsească imobilul din localitatea Lazuri fără aprobarea organului judiciar și va trebui să respecte toate obligațiile impuse de instanță.
Un alt inculpat rămâne în arest preventiv
În același dosar, Tribunalul Satu Mare a decis prelungirea arestului preventiv pentru încă 30 de zile în cazul unui alt sătmărean, cercetat pentru trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată. Acesta este acuzat de procurori că ar fi comis mai multe acte materiale în perioada 2025–2026, motiv pentru care instanța a apreciat că se impune menținerea celei mai severe măsuri preventive.
Hotărârea Tribunalului privește exclusiv măsurile preventive aplicate în timpul urmăririi penale și nu reprezintă o pronunțare asupra vinovăției inculpaților. Conform principiului prezumției de nevinovăție, persoanele cercetate beneficiază de această prezumție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
--------------------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ