Bărbat tâlhărit în plină zi în Micro 16. Lovit cu sălbăticie, salvat în ultimul moment
Scene incredibile în municipiul Satu Mare. Mai exact, în Parcul Brândușa din Cartierul Micro 16. Potrivit informațiilor PresaSM, astăzi, în jurul orei 12.00, P. Florin (cunoscut ca și Fantomas), în vâ...
Scene incredibile în municipiul Satu Mare. Mai exact, în Parcul Brândușa din Cartierul Micro 16. Potrivit informațiilor PresaSM, astăzi, în jurul orei 12.00, P. Florin (cunoscut ca și Fantomas), în vârstă de 36 de ani, a apelat la mila unui sătmărean, în vârstă de 60 de ani, căruia i-a cerut câțiva lei pentru a-i cumpăra copilului său scutece.
Victima a făcut o greșeală capitală, când a scos portofelul în văzul agresorului, căruia i-a întins suma de o sută de lei. Evident, Fantomas nu s-a mulțumit doar că atât, i-a aplicat un pumn în figura victimei, apoi l-a împins într-un loc mai retras, unde și-a continuat agresiunea, cu intenția de a-i sustrage portofelul.
Într-un final a și reușit să sustragă portofelul, în care se aflau 1.200 de lei. Norocul lui Fantomas s-a transformat în ghinion. Martorii oculari au declarat pentru PresaSM că un echipaj al Poliției Locale, aflat în zonă, a intervenit salvator și l-a imobilizat pe agresor, restituindu-i victimei toate bunurile.
Agresorul a fost predat ulterior unui echipaj de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare în vederea continuării cercetărilor.
Citește și
Actualitate
Tată și fiu, condamnați împreună după un scandal violent într-un bar din Odoreu
Actualitate
EXCLUSIV | Captură COLOSALĂ de droguri în Satu Mare. 80 de kg de cannabis, ascunse într-un plafon modificat al unei autoutilitare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident pe DN 19A, în Ardud. O femeie pe ATV a ajuns la spital după ce a intrat în coliziune cu un motociclist
Actualitate
ALERTĂ METEO. Cod portocaliu de grindină si vijelie în județul Satu Mare
Actualitate
Facebook a picat pentru unii utilizatori din România: ”Cont indisponibil temporar”. Probleme și în alte țări
Actualitate
Și-a cumpărat, practic, libertatea în fața judecătorilor. L-a costat exact 2.500 de lei. Victima a plătit cheltuielile de judecată
Actualitate
Cod galben de furtuni pentru județul Satu Mare. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale
Actualitate
Averse și temperaturi în scădere la Satu Mare. Cum va fi vremea săptămână următoare
Actualitate
Ordin de protecție dispus de judecătorii sătmăreni după o avalanșă de amenințări online. Răzbunarea unui fiu pe amanta tatălui infidel
Actualitate