Polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare au efectuat duminică, 29 martie a.c., în jurul orelor 17.00, semnalul regulamentar de oprire al unui autoturism care se deplasa pe DN 1C, în localitatea Iojib.
La vederea semnalului de oprire efectuat de organele de poliție, conducătorul autoturismului în cauză a încercat să se sustragă controlului intrând pe o stradă lăturalnică, moment în care a derapat în șanțul din dreapta direcției de mers, oprindu-se într-un stâlp de curent electric și avariindu-și autoturismul.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au identificat persoana de la volan ca fiind un tânăr, de 28 de ani, din comuna Medieșu Aurit, care nu posedă permis de conducere de nici o categorie.
De asemenea, fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
SURSA: Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare
Beat și fără permis, un tânăr a fugit de Poliție, dar s-a oprit cu mașina în stâlp
Polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare au efectuat duminică, 29 martie a.c., în jurul orelor 17.00, semnalul regulamentar de oprire al unui autoturism care se deplasa pe DN 1C, în localitatea Iojib. ...
Citește și
Actualitate
Își supraveghea soția din mașină și îi fotografia locuința. A amenințat că incendiază mașina ”amantului”
Actualitate
Scene incredibile în județul Satu Mare, femeie îngrozită. Un individ periculos a făcut praf Codul Penal
Actualitate
Ardudul se pregătește pentru cel mai mare weekend cultural al verii. Trei evenimente majore vor transforma orașul într-o capitală a istoriei vii
Actualitate
Violență extremă pe stradă, în Satu Mare. Doi tineri rămași inconștienți, trei tineri reținuți, astăzi
Actualitate
FOTO. Tânăr de 28 de ani, ucis de un autotren. Medicii au luptat să-i salveze viața, dar fără succes, în județul vecin
Actualitate
FOTO. ZECE pe linie la Bacalaureat, în Satu Mare. Alexandrei Sorian i s-a făcut dreptate după contestații
Actualitate
Tată din municipiul Satu Mare, cu copilul în brațe, bătut de fosta soție. Motivul: nu a vrut să meargă în excursie
Actualitate
FOTO. Elevii din Satu Mare care au impresionat Europa. Au inventat o brățară inteligentă pentru colegii nevăzători
Actualitate
Soț acuzat că și-a trântit pe pat soția imobilizată și ar fi încercat să o înece, în județul Satu Mare
Actualitate