PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


Locale
Home›Locale›Bisericile, „deschise” după 15 mai. Slujbele, doar în aer liber. Enoriașii, cu măști

Bisericile, „deschise” după 15 mai. Slujbele, doar în aer liber. Enoriașii, cu măști

By PresaSM
mai 12, 2020
907
0

Credincioșii vor putea participa la litrughiile oficiate de preoți, a anunțat șeful statului, care a precizat că pentru început, slujbele se vor ține în aer liber, credincioșii vor practica distanțarea socială și vor purta mască. Anunțul șefului statului vine după ce pe site-ul INSP au fost publicate mai multe reguli care vor fi aplicate în lăcașurile de cult, odată cu ridicarea stării de urgență și instituirea stării de alertă. 

Președintele Klaus Iohannis a făcut precizări cu privire la modul în care se va relua accesul publicului la biserici.

„Serviciile religioase cu credincioși vor fi reluate în condiții speciale și anume, serviciile religioase cu credincioși, pot fi reluate, în prima fază în curtea bisericii, deci în exterior. Credincioșii vor purta obligatoriu mască și vor păstra obligatoriu distanța de 1,5 metri. În a doua și în  a treia etapă aceste condiții vor fi, evident, rediscutate. Dar noi considerăm că este important să facem un prim pas”, a precizat Klaus Iohannis.

INSP a publicat un proiect care prevede și alte reguli

Pe site-ul INSP au fost publicate și alte reguli pe care credincioșii ar urma să le respecte atunci când merg la biserică. Este vorba doar despre un proiect, care sugera și faptul că s-ar putea permite accesul enoriașilor în biserici, un lucru infirmat prin declarația de presă de astăzi a șefului statului.


DOCUMENT. Au fost publicate propunerile de relaxare. Se deschid bisericile, hotelurile, frizeriile


Printre măsurile sugerate se număra și evitarea atingerii sau sărutarea obiectelor sacre de cult. În locul acestor gesturi rituale se va indica îngenuncherea sau înclinarea, spun specialiștii, care mai prevăd și faptul că binecuvântarea se va oferi/primi de la o distanță de cel putin 1 m.

„În ceea ce privește împărtășania, ritualul care a suscitat cele mai mari dezbateri în rândul opiniei publice odată cu pandemia de coronavirus, documentul spune că “se va evita oferirea/primirea împărtășaniei în condițile în care nu se pot asigura lingurițe și pahare de unică folosință. Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele frecvent atinse: mînerele ușilor, obiectele de cult, icoanele, suprafețele, se mai arată în document, iar slujbele se vor oficia de către slujitorii bisericești/religioși, numai în aer liber cu menţinerea distanţei între persoane. Nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase”, se arăta în proiectul inițial.

Regulile expuse au stârnit și reacții negative pe rețelele de socializare. Oamenii au punctat faptul că în bisericii se pot produce aglomerații, iar cei mai expuși riscului de îmbolnăvire vor fi vârstnicii, care frecventează cel mai des lăcașurile de cult.


Protopop ortodox din județ vrea bisericile redeschise. Mesaj critic către autorități


În plus, cetățenii au atras atenția și asupra dificultăților de verificare a bisericilor, pentru a vedea dacă regulile impuse sunt respectate. Observațiile au venit în contextul în care, după primele măsuri impuse, mai mulți preoți au nesocotit prevederile decretelor militare.

Citește și:

De ce nu se vor redeschide bisericile din 15 mai. Ce spune Raed Arafat

FOTO. Povestea bisericii din ”pustietatea” Sătmarului, care s-ar deschide singură o dată pe an

TOP. Județul Satu Mare, pe ultimul loc la numărul de biserici. Încă se construiesc









TagsBiserica OrtodoxăKlaus Iohannis
Previous Article

Iohannis: După 15 mai, declarație obligatorie pentru ...

Next Article

FOTO. Deranjați de slujba din difuzoare, câțiva ...


ARTICOLE SIMILARE

  • LocalePolitica

    Gabriel Leș, despre discursul lui Iohannis: „O înșiruire de lozinci sterile”

    august 29, 2019
    By PresaSM
  • LocalePolitica

    Klaus Iohannis, un nou apel public după recordul înregistrat la nivel național

    iulie 9, 2020
    By PresaSM
  • Locale

    După ce a spovedit-o, un preot s-a culcat cu enoriașa și i-a prins soțul. Femeia a explicat de ce

    august 1, 2022
    By PresaSM
  • Locale

    SURSE: Iohannis și Orban vin la Carei, de Ziua Armatei

    octombrie 22, 2020
    By PresaSM
  • Locale

    Preoții sătmăreni ACUZAȚI că ar fi FURAT mâna Sfântului HARALAMBIE, ACHITAȚI. ”Enoriașii”, CONDAMNAȚI

    martie 18, 2016
    By PresaSM
  • LocaleLife

    FOTO. O mică comunitate de sătmăreni încearcă să își salveze biserica. Apelul făcut către sătmăreni

    noiembrie 1, 2020
    By PresaSM

Scrie un comentariu

Citește și:

  • LocaleNationale

    Se schimbă legea azilelor. Se înăspresc criteriile, cresc amenzile, se introduc controalele inopinate

  • Locale

    FOTO. Comună ”maghiară” din județul Satu Mare, ”redenumită”! Acum are un nume violent

  • Locale

    Coronavirus: Primăria Satu Mare, măsuri de prevenție. Ce decizii s-au luat



© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații