Blocul Național Sindical (BNS) critică intenția Guvernului de a îngheța salariul minim în 2026, susținând că o astfel de decizie nu are fundament economic sau social și ar duce la scăderea puterii de cumpărare pentru cei mai slab plătiți salariați din România.
„Existența unui mecanism de calcul pentru salariul minim a fost timp de mai mulți ani una din recomandările de țară făcute României de Comisia Europeană”, a declarat Dumitru Costin, președintele BNS, amintind că formula stabilită prin HG 35/2025 leagă evoluția salariului minim de productivitatea muncii și de rata inflației — principii prevăzute atât în Convenția OIM 131/1970, cât și în Directiva Europeană 2022/2041.
Potrivit liderului sindical, formula a fost agreată de Guvern și organizațiile patronale și respectă cerințele unei economii sănătoase. „Nimeni nu a contestat această formulă atunci când a fost adoptată, tocmai pentru că ea este de necontestat din punct de vedere economic”, a subliniat Costin.
Impact negativ asupra celor mai vulnerabili lucrători
BNS atrage atenția că o înghețare a salariului minim ar accentua efectele inflației, în condițiile în care aceasta rămâne ridicată.
„Puterea de cumpărare a salariului minim la sfârșitul anului 2026 ar putea fi sub cea de la finalul anului 2024”, susține organizația, amintind că peste 849.000 de angajați sunt plătiți la nivelul salariului minim de 4.050 de lei, iar alți aproximativ 1 milion au salarii foarte apropiate de acest nivel.
Raportul realizat pentru Ministerul Muncii indică faptul că majorarea salariului minim stimulează productivitatea și reduce inegalitățile salariale, în timp ce efectul negativ asupra ocupării este moderat.
BNS propune două variante de creștere pentru 2026
Pentru a preveni pierderea puterii de cumpărare, sindicatele propun Guvernului două scenarii:
Varianta 1
-
Salariul minim brut: 4.325 lei
-
Coeficienți majoratori:
-
muncitori calificați: 1,1 → 4.757 lei
-
studii superioare: 1,5 → 6.488 lei
-
-
Impact bugetar: +1,4 miliarde lei
Varianta 2
-
Salariul minim brut: 4.405 lei
-
Coeficienți majoratori:
-
muncitori calificați: 1,1 → 4.845 lei
-
studii superioare: 1,5 → 6.607 lei
-
-
Impact bugetar: +2 miliarde lei
În sectorul public, doar circa 77.000 de salariați sunt plătiți cu minimul pe economie, astfel că efectul bugetar direct este considerat „fără îndoială unul pozitiv”, precizează BNS.
„Înghețarea salariului minim nu are niciun fundament, cu excepția faptului că așa se dorește politic”, concluzionează președintele BNS, solicitând Guvernului să respecte principiile economice care au stat la baza mecanismului adoptat și angajamentele internaționale asumate de România.