Careiul, campion la atragerea de fonduri europene: 36 milioane euro!
Primăria Carei este pe cale să obțină finanțări de peste 36 milioane de euro pentru proiectele din fonduri europene și fonduri guvernamentale, a declarat managerul public Beko Tamas în cadrul ședinței...
Primăria Carei este pe cale să obțină finanțări de peste 36 milioane de euro pentru proiectele din fonduri europene și fonduri guvernamentale, a declarat managerul public Beko Tamas în cadrul ședinței extraodinare de azi a Consiliului Local Carei.
Până în prezent, au fost semnate sau urmează să fie semnate contracte de finanțare pentru proiecte depuse în cadrul Programului Operațional Regional, în valoare de 16,3 milioane de euro. Marți va fi semnat contractul de finanțare pentru modernizarea și extinderea Școlii Gimnaziale Vasile Lucaciu, în valoare de 3,1 milioane de euro, a adăugat primarul Eugen Kovacs.
Un alt proiect, în valoare de 4 milioane de euro, vizează modernizarea sistemului de iluminat public în municipiul Carei. La acestea se mai adaugă proiecte în valoare de 13 milioane euro, care au fost depuse sau urmează să fie depuse. Potrivit managerului public Beko Tamas, există șanse maxime ca toate aceste proiecte să primească finanțare.
Astfel, valoarea totală a fondurilor europene și guvernamentale ce vor fi atrase în municipiul Carei în perioada imediat rmătoare este de peste 36 milioane euro. Comparativ, din 2008 până în 2017, suma totală a investițiilor realizate din fonduri europene, guvernamentale și finanțate din credite a fost de 31 milioane de euro.
În cadrul ședinței extraordinare de azi, consilierii locali careieni au aprobat documentația tehnico-cadastrală în vederea întăbulării imobilului Grădiniței Nr.3 pentru participarea la proiecte finanțate din fonduri europene și au aprobat cheltuielile suplimentare privind obiectivul ”Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale în municipiul Carei”, care vizază cele patru blocuri turn din municipiu. Valoarea totală a lucrărilor suplimentare este de 311.553 lei.
SURSA: opiniedecarei.com
Citește și
Actualitate
Tragedie după finala Campionatului Mondial. ”Șofer” de 17 ani, beat și fără permis! Un adolescent de 17 ani a murit, duba s-a răsturnat
Actualitate
FOTO|VIDEO. Poliția explică modul în care s-a produs accidentul de la Podul Golescu. Biciclist lovit de o mașină
Actualitate
Fără stres după accident: service-ul auto care se ocupă de asigurări, acte și îți oferă mașină la schimb
Actualitate
FOTO/VIDEO. Biciclist lovit de un SUV la coborârea de pe Podul Golescu, în municipiul Satu Mare. Șoferul: ”Pur și simplu nu l-am văzut”
Actualitate
Weekend cu dosare penale pe șoselele din județul Satu Mare. Zeci de șoferi lăsați fără permise
Actualitate
Abia și-a făcut buletinul, dar are deja explicații de dat în fața polițiștilor sătmăreni. Totul după o ”aventură” cu ATV-ul pe străzile din sat
Actualitate
Accident de muncă într-o hală din Satu Mare. Un angajat a fost rănit
Actualitate
VIDEO. Moment teribil surprins într-o intersecție din țară. Copil, la un pas să fie spulberat de mașină
Actualitate
Vreme schimbătoare în următoarele două săptămâni la Satu Mare. Când se încălzește, din nou, vremea
Actualitate