Instituția Prefectului a găzduit azi ședința lunară a Colegiului Prefectural convocată de prefectul Altfatter Tamás având pe ordinea de zi și asigurarea alimentării populației cu energie electrică și gaze naturale în sezonul rece, la nivelul județului Satu Mare. Astfel, la discuții au participat cei de la Distribuție Energiei Electrice România (DEER) – Sucursala Satu Mare, dar și cei de la Delgaz Grid Sucursala Satu Mare.
Cei de la Distribuției Energiei Electrice România au prezentat planul de investiții pentru anii următori. Astfel, în orizontul 2026-2027, strategia se axează pe creșterea siguranței în alimentare prin înlocuirea izolației și modernizarea în Stația Carpați, precum și prin trecerea extinsă a rețelelor subterane de la 6KV la 20KV. Aceste intervenții majore au ca scop îmbunătățirea stabilității rețelei și a calității alimentării cu energie electrică la nivelul întregului județ, pregătind rețeaua pentru cerințele viitoare.
Raportul Delgaz Grid Sucursala Satu Mare, prezentat în fața Colegiului Prefectural, oferă o sinteză a situației alimentării populației cu gaze naturale, acoperind baza de consumatori și investițiile esențiale în rețeaua de distribuție. La nivelul județului Satu Mare, rețeaua deservește un total de 66.017 consumatori, din care 48.697 se află în mediul urban. Majoritatea covârșitoare a acestora, 65.329, sunt încadrați în categoria mică.
În ceea ce privește disciplina de plată, s-au înregistrat 1.713 deconectări ale consumatorilor rău-platnici, fiind realizate 1.409 reconectări, cu un cost standard de 232 lei pentru rebranșare. În domeniul investițiilor, Delgaz Grid a raportat realizarea a 596 de branșamente și 41 de extinderi de rețea. Lucrările de modernizare și extindere au vizat infrastructura din zonele Bârsău, Lazuri, Satele UAT Tășnad și UAT Păulești, precum și modernizarea Stațiilor de Reglementare și Măsurare (SRS) în Satu Mare și Carei. Efortul total de modernizare a infrastructurii se cuantifică la 40 km de rețea.