Meniu

Caută pe PresaSM

0

Ciprian Ardelean, lider Pro România pe municipiu: Satu Mare are nevoie de profesionalism în administraţia publică

Avocatul Ciprian Ardelean a fost numit coordonator al Organizației Municipale Pro România Satu Mare, în urma unei ședințe care a avut loc joi seara la sediul Organizației Județene. Deputatul Octavian ...

Ciprian Ardelean, lider Pro România pe municipiu: Satu Mare are nevoie de profesionalism în administraţia publică

Avocatul Ciprian Ardelean a fost numit coordonator al Organizației Municipale Pro România Satu Mare, în urma unei ședințe care a avut loc joi seara la sediul Organizației Județene. Deputatul Octavian Petric, coordonator județean și zonal al PRO România, a declarat că numirea lui Ciprian Ardelean în această funcție este firească având în vedere că este unul dintre cei alături de care a fondat organizația.
”Ciprian Ardelean – purtătorul de cuvânt al Organizației Județene Pro România - este unul dintre oamenii alături de care am pus bazele organizației județene Pro România Satu Mare, este unul dintre cei mai implicați lideri ai organizației noastre, un tânăr care a demonstrat implicare și profesionalism cât timp a fost consilier județean sau consilier al lui Victor Ponta în perioada în care acesta a fost premier. Astfel, este firesc să preia conducerea celei mai importante organizații locale a partidului din județul Satu Mare. Din echipa care va coordona organizația municipală mai fac parte avocații Răzvan But și Cristina Haiduc și Cristian Câmpan – lider sindical”, a declarat deputatul Octavian Petric.
În noua sa calitate, Ciprian Ardelean are misiunea de a pregăti organizația municipală petruu alegerile din acest an, dar și să identifice măsuri concrete prin care candidaţii PRO România la alegerile locale pot să rezolve problemele cetăţenilor din municipiul Satu Mare.
”În primul rând, i-am rugat pe colegii de la municipiu să identifice soluţii și proiecte care pot duce la îmbunătățirea vieții sătmărenilor. PRO România şi-a asumat încă de la început rolul unui partid altfel, care pregăteşte oameni ce vor să facă o altfel de politică. La alegerile viitoare vom avea mulţi candidaţi tineri, profesionişti care şi-au dovedit competenţele în domeniul lor de activitate şi care sunt gata să pună umărul la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc. Satu Mare are nevoie de profesionalism în administraţia publică, avem nevoie de soluţii concrete pentru problemele cu care se confruntă sătmărenii zi de zi", a declarat deputatul Octavian Petric, coordonator județean și zonal al PRO România.

Citește și

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 5 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 11 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 11 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 12 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 13 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 14 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 15 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 15 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 17 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 17 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 17 ore
Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu
Actualitate

Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu

acum 17 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite