"În după-amiaza zilei de sâmbătă (20 iunie) și în cursul nopții de sâmbătă spre duminică (20/21 iunie), în Moldova, Maramureș, Transilvania, Dobrogea, local în Muntenia și în nordul Crișanei, precum și în zonele montane, vor fi intervale de timp cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50...80 l/mp. Vor fi și vijelii, descărcări electrice și grindină", se arată în avertizarea transmisă de ANM.Anterior, meteorologii au anunțat că instabilitatea atmosferică va fi o constată la finalul acesta de săpătmână, iar noi avertizări ar putea fi emise în funcție de evoluția vremii. De precipitații vom avea parte și pe parcursul săpătmânii viitoare, arată prognoza meteorologică. Sunt în continuare valabile și mai multe avertizări de inundații, potrivit informațiilor transmise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.
Cod portocaliu de furtuni și vijelii pentru Satu Mare. Când expiră avertizarea meteo
Satu Mare este din nou sub avertizare extinsă Cod portocaliu de instabilitate atmosferică. Atenționarea meteo a intrat în vigoare la ora 12 și va expira mâine dimineață, spun cei de la Administrația N...
Satu Mare este din nou sub avertizare extinsă Cod portocaliu de instabilitate atmosferică. Atenționarea meteo a intrat în vigoare la ora 12 și va expira mâine dimineață, spun cei de la Administrația Națională de Meteorologie.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod protocaliu prelungit inclusiv pentru județul Satu Mare. Atenționarea de vreme rea este valabilă în intervalul 20 iunie, ora 12:00 – 21 iunie, ora 06:00. Meteorologii avertizează că în această perioadă ne vom confrunta cu cantități de apă însemnate și instabilitate atmosferică accentuată.
Citește și
Actualitate
FOTO. Accident în Cartierul Micro 17. Impact între două mașini, trafic afectat parțial
Actualitate
VIDEO. Accident și eternele ”parlamentări” din sensul giratoriu. Astăzi, în Micro 17
Actualitate
Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli
Actualitate
FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate
Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție
Actualitate
Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate