Meniu

Caută pe PresaSM

0

CONDAMNARE. Facsiki Paul, autorul crimei din Micro 14, circa șapte ani de închisoare

Autorul crimei din Micro 14 a fost condamnat definitiv. Acesta a primit șase ani și opt luni de închisoare. Potrivit legii recursului compensatoriu, autorul nu va executa întreaga pedeapsă. Reporterii...

Autorul crimei din Micro 14 a fost condamnat definitiv. Acesta a primit șase ani și opt luni de închisoare. Potrivit legii recursului compensatoriu, autorul nu va executa întreaga pedeapsă. Reporterii PresaSM au aflat că Fancsiki Paul a fost condamnat la șase ani și opt luni de închisoare după ce l-a omorât cu un cuțit pe Adrian Ardelean, în luna august a anului 2016. Sentința este definitivă. Reporterii PresaSM au discutat cu o serie de avocați, care au precizat că Fancsiki Paul va executa circa doi ani și șase luni din pedeapsă, ca urmare a Legii 169/2017 a recursului compensator. ”(...) Admite apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare împotriva sentinţei penale nr. 29 din 23.03.2018 pronunţate de Tribunalul Satu Mare, pe care o desfiinţează în parte (...) Majorează pedeapsa închisorii aplicate inculpatului Fancsiki Paul de la 5 ani închisoare până la 6 ani şi 8 luni închisoare (...)”, se arată în decizia magistraților de la Curtea de Apel Oradea.  Reamintim că Adrian Ardelean, în vârstă de 31 de ani, a fost înjunghiat pe strada Tisa, din Cartierul Micro 14. Victima a fost atacată cu un cuțit, înjunghiată în abdomen și lăsată să zacă pe asfalt. Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au dispus trimiterea în judecată a inculpatului FANCSIKI PAUL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, prev. de art. 188 al.1 C. pen. În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: Inculpatul Fancsiki Paul la data de 26 august 2016 l-a înjunghiat cu un briceag în partea stângă a toracelui pe Ardelean Adrian Lucian cauzându-i decesul. Pe de altă parte, Fancsiki susține că ar fi fost autoapărare, în condițiile în care victima l-ar fi agresat în mai multe rânduri. În acest sens depunând la Poliția Satu Mare mai multe plângeri.

Citește și

Investiții URIAȘE pentru calea ferată din județul Satu Mare. Gara Satu Mare va beneficia de sisteme moderne de semnalizare
Actualitate

Investiții URIAȘE pentru calea ferată din județul Satu Mare. Gara Satu Mare va beneficia de sisteme moderne de semnalizare

acum 3 ore
FOTO/VIDEO. Tragedie fără margini într-un județ din țară. Doi copii au murit înecați în râu
Actualitate

FOTO/VIDEO. Tragedie fără margini într-un județ din țară. Doi copii au murit înecați în râu

acum 5 ore
Poliția Satu Mare confirmă PresaSM: O femeie a murit după ce a căzut de la etajul al IV-lea al unui bloc
Actualitate

Poliția Satu Mare confirmă PresaSM: O femeie a murit după ce a căzut de la etajul al IV-lea al unui bloc

acum 5 ore
FOTO. Accident în Tășnad. PATRU pasageri au ajuns la Urgență după ce mașina a lovit un cap de pod
Actualitate

FOTO. Accident în Tășnad. PATRU pasageri au ajuns la Urgență după ce mașina a lovit un cap de pod

acum 5 ore
FOTOGALERIE. Accident spectaculos în județul vecin. Șoferul unui BMW a plonjat cu mașina în râu
Actualitate

FOTOGALERIE. Accident spectaculos în județul vecin. Șoferul unui BMW a plonjat cu mașina în râu

acum 8 ore
Tragedie într-un bloc din Satu Mare. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul al patrulea
Actualitate

Tragedie într-un bloc din Satu Mare. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul al patrulea

acum 9 ore
OPINIE | Când DIICOT vânează sursele jurnaliștilor, nu traficanții, avem o problemă de democrație
Actualitate

OPINIE | Când DIICOT vânează sursele jurnaliștilor, nu traficanții, avem o problemă de democrație

acum 9 ore
ANALIZĂ | Definitivatul la Satu Mare: aproape unul din trei profesori nu a reușit să promoveze examenul
Actualitate

ANALIZĂ | Definitivatul la Satu Mare: aproape unul din trei profesori nu a reușit să promoveze examenul

acum 10 ore
FOTO/VIDEO. Cum s-a „dezumflat” marea captură de cannabis. Din 80 de kg au rămas doar 38. Numărătoare după metoda „șmen”? ;)
Actualitate

FOTO/VIDEO. Cum s-a „dezumflat” marea captură de cannabis. Din 80 de kg au rămas doar 38. Numărătoare după metoda „șmen”? ;)

acum 11 ore
FOTO/VIDEO. Sătmăreanul arestat după decesul de la ștrand, eliberat! Celebrul avocat Răzvan Doseanu oferă explicații
Actualitate

FOTO/VIDEO. Sătmăreanul arestat după decesul de la ștrand, eliberat! Celebrul avocat Răzvan Doseanu oferă explicații

acum 12 ore
FOTO. Parcă desprins dintr-un film de Hitchcock. Un stol uriaș de ciori a invadat un cartier din municipiul Satu Mare
Actualitate

FOTO. Parcă desprins dintr-un film de Hitchcock. Un stol uriaș de ciori a invadat un cartier din municipiul Satu Mare

acum 12 ore
Două cabinete de medicină de familie din județul Satu Mare, dotate cu aparatură medicală modernă printr-un program național
Actualitate

Două cabinete de medicină de familie din județul Satu Mare, dotate cu aparatură medicală modernă printr-un program național

acum 13 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite