Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Copil, în vârstă de doi ani, dispărut la Cehal! Căutat de zeci de persoane

Un copil, în vârstă de circa doi ani, a dispărut astăzi în zona localității Cehal, din județul Satu Mare. La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Ur...

FOTO. Copil, în vârstă de doi ani, dispărut la Cehal! Căutat de zeci de persoane

Un copil, în vârstă de circa doi ani, a dispărut astăzi în zona localității Cehal, din județul Satu Mare. La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean de Jandarmi și foarte mulți localnici. Potrivit informațiilor obținute de PresaSM, o familie din Giurtelecu Hododului, comuna Hodod, care transporta materiale feroase în localitatea Cehal, nu și-a mai găsit în vehicul copilul, de doi ani. Având impresia că au pierdut fetița pe drum, căzând din vechicul, părinții au solicitat sprijinul poliției, în jurul orei 13.00. În jurul orei 16.30, polițiștii au solicitat sprijinul pompierilor și al jandarmilor. Astfel, 13 pompieri, șapte jandarmi și 13 polițiști au pornit în căutarea minorului, alături de familie și alți localnici. UPDATE: Copilul nu a fost încă găsit. Căutările vor continua și pe timp de noapte. Știre în curs de actualizare...

Citește și

FOTO/VIDEO. Scandal și intervenție a mascaților în Satu Mare. OPT persoane ridicate și duse la secție
Actualitate

FOTO/VIDEO. Scandal și intervenție a mascaților în Satu Mare. OPT persoane ridicate și duse la secție

acum 10 ore
VIDEO. Alături de Bolojan! Zeci de persoane au ieșit în centrul municipiului Satu Mare
Actualitate

VIDEO. Alături de Bolojan! Zeci de persoane au ieșit în centrul municipiului Satu Mare

acum 12 ore
FOTO/VIDEO. Imagini în premieră din interiorul muzeului de milioane de euro care se construiește la Satu Mare
Actualitate

FOTO/VIDEO. Imagini în premieră din interiorul muzeului de milioane de euro care se construiește la Satu Mare

acum 14 ore
Primele controverse legate de viitorul guvern Péter Magyar. Totul din cauza propunerii de la Justiție
Actualitate

Primele controverse legate de viitorul guvern Péter Magyar. Totul din cauza propunerii de la Justiție

acum 15 ore
Stare de alertă într-un județ din țară. Zeci de comune și orașe afectate
Actualitate

Stare de alertă într-un județ din țară. Zeci de comune și orașe afectate

acum 16 ore
Minor din Satu Mare, cercetat pentru furturi în serie din magazine. Prejudiciu de câteva mii de lei
Actualitate

Minor din Satu Mare, cercetat pentru furturi în serie din magazine. Prejudiciu de câteva mii de lei

acum 17 ore
FOTO/VIDEO. Sâmbra Oilor, sărbătoarea în care costumul popular încă spune povești, iar dansul ține inima comunității în mișcare
Actualitate

FOTO/VIDEO. Sâmbra Oilor, sărbătoarea în care costumul popular încă spune povești, iar dansul ține inima comunității în mișcare

acum 18 ore
FOTO/VIDEO. Sâmbra Oilor. Tentațiile tarabelor kitsch, festin culinar și ritmul jocului popular
Actualitate

FOTO/VIDEO. Sâmbra Oilor. Tentațiile tarabelor kitsch, festin culinar și ritmul jocului popular

acum 20 ore
Sătmărean amendat după ce a lovit o șoferiță. A deschis portieră și i-a dat câteva palme
Actualitate

Sătmărean amendat după ce a lovit o șoferiță. A deschis portieră și i-a dat câteva palme

acum 21 ore
FOTO. Medicul din Satu Mare care la 74 de ani operează și face naveta pentru pacienți
Actualitate

FOTO. Medicul din Satu Mare care la 74 de ani operează și face naveta pentru pacienți

2 mai 2026
Accident ieșit din comun. Vârstnic accidentat de un minor (8 ani), cu un ATV pentru copii
Actualitate

Accident ieșit din comun. Vârstnic accidentat de un minor (8 ani), cu un ATV pentru copii

2 mai 2026
FOTO/VIDEO. Poliția Satu Mare explică cazul tânărului căzut de la etajul 4. S-a deschis dosar penal
Actualitate

FOTO/VIDEO. Poliția Satu Mare explică cazul tânărului căzut de la etajul 4. S-a deschis dosar penal

2 mai 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite