Meniu

Caută pe PresaSM

0

Crama Comorilor din Partium la Carei

Cel mai diversificat eveniment viticol al anului organizat de Asociația pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană. Crama Comorilor, eveniment desfășurat în paralel cu Augustfest, dedicat principalelor cram...

Crama Comorilor din Partium la Carei

Cel mai diversificat eveniment viticol al anului organizat de Asociația pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană.

Crama Comorilor, eveniment desfășurat în paralel cu Augustfest, dedicat principalelor crame artizanale din Bazinul Carpatic, este organizat în acest an la Carei. În cadrul evenimentului, cramele își vor prezenta cele mai bune vinuri produse de fiecare. Cramele din Slovacia, Pekmurje, Voivodina, Ungaria, Transilvania, Partium și regiunea Baranya vor fi, de asemenea, prezente la evenimentul care va avea loc în perioada 6 și 7 august în curtea castelului din Carei.

Scopul evenimentului, sprijinit de Ministerul Agriculturii din Ungaria, este de a arăta diversitatea pe care o pot oferi vinurile din Bazinul Carpatic, datorită diferitelor microclimate, soluri, obiceiuri și tradiții asociate cramelor locale. Pe lângă degustarea vinurilor de calitate, un alt scop este formarea unei comunități și crearea unei tradiții, oferind oportunități vinificatorilor și vizitatorilor de a se conecta și de a face schimb de experiență.

„Evenimentul Crama Comorilor face parte practic dintr-o serie de evenimente, ale cărei antecedente au avut loc la Miecurea Ciuc, sub numele de Borszereda. Cu toate acestea, în regiunea Satu Mare nu a existat niciodată o astfel de manifestație, un eveniment cu o temă viticolă de această anvergură, cu prezența a atât de multe regiuni viticole, soiuri speciale de struguri” – a declarat Kovács Szabolcs, organizatorul principal al evenimentului, liderul Rețelei Fermierilor din Partium.

Programul evenimentului:

Crama Comorilor din Partium
6-7 August, Carei, Castelul din Carei

6 August

14.00 – 22.00: DEGUSTARE DE VINURI ȘI TÂRG DE VINURI
14.00: Deschidere oficială
18.00: Soiul Bakator în județele Satu Mare și Bihor – prelegere susținută de Pálfi Noémi

7 August

14.00 – 22.00: DEGUSTARE DE VINURI ȘI TÂRG DE VINURI
16.00: Prezentare generală a istoriei locale a orașului Carei și a împrejurimilor sale
18.00: Comorile viticole ale județului Satu Mare – prelegere susținută de Kurtinecz Pál

Organizatorii își rezervă dreptul la schimbarea programului!

Citește și

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 38 minute
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 4 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 16 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 21 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 21 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 23 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

17 aprilie 2026
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite