Satu Mare reduce intensitatea iluminatului public pe timpul nopții. Măsura, luată din cauza efectelor secetei asupra sistemului energetic.
Primăria Municipiului Satu Mare a anunțat introducerea unei măsuri temporare de reducere a consumului de energie electrică, în contextul efectelor pe care seceta prelungită le are asupra Sistemului Energetic Național. Potrivit administrației locale, începând din această perioadă, sistemul de iluminat public modernizat – echipat cu tehnologie LED și control prin telegestiune – va funcționa în regim redus în intervalul orar 00:00 – dimineața. Intensitatea luminii va fi diminuată până la aproximativ 40% din puterea maximă.
Reprezentanții Primăriei precizează că decizia are caracter temporar și urmărește reducerea consumului de energie într-o perioadă în care producția de electricitate este afectată de seceta severă, care influențează în special capacitatea de producție a hidrocentralelor și pune presiune asupra sistemului energetic național.
Municipalitatea subliniază că măsura vizează exclusiv partea modernizată a rețelei de iluminat public, cea dotată cu corpuri de iluminat LED și sistem inteligent de telegestiune, care permite reglarea de la distanță a intensității luminii în funcție de necesități.
Oficialii transmit că setările nu sunt definitive și vor fi analizate permanent. În funcție de evoluția situației din sistemul energetic și de necesitățile locale, nivelul de iluminare poate fi modificat chiar de la o zi la alta.
Autoritățile dau asigurări că măsura este una limitată în timp și are ca scop economisirea energiei electrice, fără a afecta în mod semnificativ siguranța circulației și a cetățenilor pe timpul nopții. Totodată, Primăria face apel la înțelegerea populației, subliniind că această decizie face parte din eforturile de adaptare la condițiile generate de seceta prelungită și de presiunea asupra consumului de energie la nivel național.