Crimă șocantă în județul Satu Mare. Un tânăr de 18 ani, arestat preventiv după ce și-ar fi ucis colegul cioban și ar fi incendiat rulota fermei.
După cum PresaSM a anunțat în premieră, un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat preventiv, la solicitarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de omor și distrugere prin incendiere. Decizia vine în urma anchetei deschise după descoperirea cadavrului unui bărbat de 51 de ani, găsit cu urme de violență în extravilanul orașului Livada.
Potrivit unui comunicat de presă transmis astăzi, 3 august 2026, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, procurorii au solicitat judecătorului de drepturi și libertăți arestarea preventivă a suspectului într-un dosar penal care vizează infracțiunile de omor și distrugere prin incendiere.
Victima, identificată ca fiind un bărbat în vârstă de 51 de ani, a fost găsită fără viață în data de 2 august 2026, în extravilanul localității Livada. Cadavrul prezenta urme de violență, iar acesta se afla în perimetrul unei ferme de vaci, unde lucra ca cioban.
Din cercetările efectuate până în prezent, anchetatorii au stabilit că principalul suspect este un tânăr de 18 ani. Potrivit procurorilor, în dimineața zilei de 2 august, în jurul orei 05:30, în timp ce se afla la aceeași fermă de bovine, în apropierea satului Dumbrava, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan izbucnit cu victima, acesta i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu pumnii și cu un băț în zona capului.
În urma agresiunii, bărbatul de 51 de ani și-a pierdut viața.
Anchetatorii susțin că, după comiterea faptei, suspectul ar fi incendiat rulota amplasată în incinta fermei. Incendiul a fost stins de pompierii voluntari ai Orașului Livada, înainte ca flăcările să se extindă.
Procurorii precizează că identificarea și prinderea rapidă a tânărului au fost posibile datorită intervenției prompte a membrilor comunității și a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Livada.
În cauză au fost dispuse mai multe acte de urmărire penală pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.
Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și al Poliției Orașului Livada din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Conform legii, punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura arestării preventive reprezintă etape ale procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție de care beneficiază persoana cercetată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.