”Din vizionarea înregistrării video depuse la dosar de intimat, nu se poate stabili dacă viteza de 238 km/h înregistrată cu aparatul radar aparţine autoturismului condus de petent întrucât nu se poate observa numărul de înmatriculare al acestuia, în condiţiile în care în filmare mai apar şi alte autoturisme ce se deplasează în aceeaşi direcţie”, se arată în sentinţa Judecătoriei Călăraşi.Magistraţii mai arată că în înfăptuirea justiţiei, judecătorii nu se bazează pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive. Poliţia Română a atacat sentinţa cu apel, care s-a judecat la Tribunalul Călăraşi arătând că din înregistrare se poate observa cu uşurinţă numărul de înmatriculare al autoturismului înregistrat, iar pe tot parcursul înregistrării, autoturismul condus de intimat circulă pe aceeaşi bandă, în faţa autospecialei de poliţie, respectiv banda nr. 2, depăşind toate celelalte autovehicule care circulau pe banda nr. 1 a autostrăzii, având aşadar, viteza superioară acestora. Tribunalul Călăraşi a menţinut, însă, decizia Judecătoriei Călăraşi, judecătorii de la Tribunal constatând, la rândul lor, că imaginile pe baza cărora a fost aplicată sancţiunea nu sunt clare. Sursa: adevarul.ro
Cum a scăpat de amendă şoferul unui BMW, prins în flagrant cu circa 240 km/h
Un şofer care a fost lăsat fără permis după ce a bătut recordul de viteză pe autostrada A2, circulând cu 238 km/h, a învins Poliţia Română în instanţă. Şoferul a obţinut anularea amenzii arătând că în...
Un şofer care a fost lăsat fără permis după ce a bătut recordul de viteză pe autostrada A2, circulând cu 238 km/h, a învins Poliţia Română în instanţă. Şoferul a obţinut anularea amenzii arătând că în imaginile surprinse de radar numărul maşinii nu se vede clar, potrivit adevarul.ro
Amendă de 1.300 de lei şi suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile. Aceasta a fost sancţiunea aplicată de poliţişti şoferului unui BMW surprins pe A2, în luna iunie 2018, circulând cu 238 km/h. Poliţiştii au aplicat sancţiunea în baza imaginilor surprinse de radar. Şoferul a contestat, însă, sancţiunea în instanţă, iar prima fază a procesului s-a judecat la Judecătoria Călăraşi.
Judecătorii de aici i-au dat câştig de cauză şoferului, arătând că imaginile surprinse de radar nu sunt suficient de clare astfel încât să nu existe niciun dubiu cu privire la comiterea faptei de către şofer.
Citește și
Actualitate
VIDEO. De la ce a pornit incendiul de la parcul industrial din Satu Mare. Au ars zeci de hectare
Actualitate
TOPUL județelor din țară la energia produsă de prosumatori. Pe ce loc se află Satu Mare. Cât de mult profităm de zilele cu soare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Incendiu la un apartament din Satu Mare. Intervin pompierii cu două autospeciale
Actualitate
FOTO. Impact violent pe DN1C, în județul Satu Mare. Două persoane au ajuns la spital. Cum s-a petrecut accidentul
Actualitate
VIDEO. Incendiu aproape de parcul industrial din Satu Mare. Flăcările amenință utilaje și baloți de paie
Actualitate
FOTO. Accident în județul Satu Mare. Două victime, dintre care una încarcerată. Intervin pompierii
Actualitate
Proiectul Planning4U: strategii de dezvoltare pentru Vetiș, Lazuri și Urziceni și cursuri de formare pentru specialiștii din administrația publică
Actualitate
FOTO. Smarald City și Smarald Home își deschid porțile la Satu Mare. OPEN HOUSE cu degustări și surprize pentru viitorii proprietari
Actualitate
Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare
Actualitate