Meniu

Caută pe PresaSM

0

Deputatul Nagy Szabolcs și senatorul Kovacs Mate, întâlnire la ministerul Dezvoltării. Investiții în educația din Carei și Căpleni

Deputatul sătmărean Nagy Szabolcs și senatorul Kovacs Mate au participat la o întâlnire cu ministrul Dezvoltării Cseke Attila. Pe agenda discuțiilor au figurat două proiecte importante de investiție î...

Deputatul Nagy Szabolcs și senatorul Kovacs Mate, întâlnire la ministerul Dezvoltării. Investiții în educația din Carei și Căpleni

Deputatul sătmărean Nagy Szabolcs și senatorul Kovacs Mate au participat la o întâlnire cu ministrul Dezvoltării Cseke Attila. Pe agenda discuțiilor au figurat două proiecte importante de investiție în educație, este vorba despre creșa din Căpleni și cea din Carei.

Potrivit parlamentarilor sătmăreni, în acest an se pregătește deschiderea creșei noi din Carei, iar construcția creșei din comuna Căpleni este în curs de desfășurare.

"Dezvoltarea continuă atât în Carei cât și în Căpleni. Construcția creșei din comună este în curs de desfășurare, iar anul acesta va avea loc, printre altele, și deschiderea creșei din Carei. Acestea și alte planuri de viitor au fost discutate astăzi la București", a spus deputatul Nagy Szabolcs.

La întâlnirea cu ministrul Dezvoltării au participat și autoritățile locale din Carei și Căpleni.

În urmă cu patru ani de zile, Ministerul Dezvoltării anunțat aprobarea construcției a trei creșe în județul Satu Mare, două în municipiul Satu Mare, una medie și una mare și o creșă mică în municipiul Carei. De atunci, programul pentru construcția creșelor moderne, eficiente din punct de vedere energetic, s-a extins.

Citește și

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 33 minute
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 4 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 16 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 21 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 21 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 23 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

17 aprilie 2026
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite