Adam Boer[/caption] DEZVĂLUIRI. Ce a pățit un sătmărean care a vrut să SCHIMBE lucrurile în județ
Să schimbi actuala stare de fapt din județul Satu Mare nu este prea ușor. De acest lucru s-a convins dr Călin Culcean, amenințat cu moartea. Dar înaintea dr. Culcean au existat alți sătmăreni temerari...
Să schimbi actuala stare de fapt din județul Satu Mare nu este prea ușor. De acest lucru s-a convins dr Călin Culcean, amenințat cu moartea. Dar înaintea dr. Culcean au existat alți sătmăreni temerari, care și-au luat inima în dinți în încercarea de a schimba mentalități și moduri de lucru.
Din păcate pentru el și pentru întreaga societate sătmăreană, sistemul l-a executat. Atât prin controale furibunde la sediul firmei sale, atacuri mediatice concentrate și concertate, precum și lansarea de zvonuri în direcția discreditării. Este vorba despre Adam Boer, care vorbește acum public despre presiunile la care a fost supus.
”Eu prin anii 2005-2008 am făcut ce încerci tu acum (i se adresează Dr. Călin Culcean, n.red.). Cred că eram primul care a sesizat instituțiile statului despre neregulile din Satu Mare. Cu ce m-am ales? Cu amenințări, cu intimidări, cu un exces de zel al organelor de control la firma mea. Și când tot nu m-am lăsat, a fost răspândit în oraș prin "surse" că nu sunt normal. Pe vremea respectivă nu exista încă facebook la nivelul actual, nu am reușit să adun oameni în jurul unei cauze civice. Ca urmare, undeva prin 2010 m-am retras. Cea ce faci e bine, poate vremurile s-au schimbat și inițiativele tale vor avea succes, mai ales dacă se strâng zeci sau poate sute de sătmăreni pentru o cauză bună”, a spus Adam Boer.
[caption id="attachment_15462" align="aligncenter" width="960"]
Adam Boer[/caption]
Adam Boer[/caption] Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident cumplit! Impact frontal între un TIR și o mașină. Un șofer a murit carbonizat
Actualitate
FOTO. Nebunie de arome în centrul Sătmarului! Nazar Kebab House s-a deschis cu șaorma la 20 de lei, azi și mâine
Actualitate
FOTO/VIDEO. Controale „reinstituite” temporar la frontiera cu Ungaria. Sute de persoane și mașini, verificate în județul Satu Mare
Actualitate
Șofer de TIR, prins la 71 de ani cu permisul suspendat. Un tânăr fără permis, oprit și el la Petea
Actualitate
Polițist din Satu Mare, prins la volan cu 1,75 g/l alcool în sânge. Fusese reclamat la 112 că circula pe contrasens
Actualitate
TOP Trapez lansează în premieră gardul metalic „ZIG ZAG”. Eveniment spectaculos în Grădina Romei
Actualitate
FOTO. Haos pentru pasagerii cursei Wizz Air Satu Mare – Londra. Zbor anulat, apoi o nouă întârziere. Fără explicații clare
Actualitate
Distracție scumpă la grătar. Sătmăreanul s-a ales cu o amendă de mii de lei
Actualitate
CURAJ PENAL. Un bunic de 72 de ani s-a urcat la volan și a dat nas în nas cu Poliția Satu Mare
Actualitate