Meniu

Caută pe PresaSM

0

Polițist din Satu Mare, prins la volan cu 1,75 g/l alcool în sânge. Fusese reclamat la 112 că circula pe contrasens

Un polițist activ din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare este cercetat penal după ce a fost depistat în stare de ebrietate, în urma unei intervenții declanșate în baza unui apel la 1...

Polițist din Satu Mare, prins la volan cu 1,75 g/l alcool în sânge. Fusese reclamat la 112 că circula pe contrasens

Un polițist activ din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare este cercetat penal după ce a fost depistat în stare de ebrietate, în urma unei intervenții declanșate în baza unui apel la 112. Pe lângă dosarul penal, conducerea IPJ Satu Mare a dispus și declanșarea procedurii de cercetare prealabilă în plan disciplinar.

Potrivit informațiilor PresaSM, incidentul s-a petrecut în data de 26 iulie 2026, în jurul orei 12:26, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au fost sesizați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 că un autoturism Volkswagen circula pe contrasens pe strada Ion Vidu din municipiul Satu Mare. Echipajul ajuns la fața locului a constatat că persoana aflată la volan era un cadru activ al IPJ Satu Mare. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care impune recoltarea probelor biologice.

Analizele toxicologice efectuate ulterior au relevat o alcoolemie de 1,75 g/l alcool pur în sânge la prima probă și 1,64 g/l la cea de-a doua probă, valori care depășesc cu mult limita de la care fapta constituie infracțiune. În aceste condiții, a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare a dispus declanșarea cercetării prealabile față de polițist.

Potrivit informațiilor obținute de PresaSM, agentul de poliție își desfășoară activitatea în cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Satu Mare și s-ar afla la aproximativ patru ani de pensionare.

Totuși, cazul ridică și o problemă probatorie. Surse apropiate anchetei susțin că polițistul nu ar fi fost surprins în mod direct conducând autoturismul, ci ar fi fost găsit ulterior pe locul șoferului, în timp ce dormea, iar autoturismul nu s-ar mai fi aflat în mișcare în momentul intervenției echipajului.

Sesizarea inițială la 112 indica însă faptul că un Volkswagen circula haotic și pătrundea pe contrasens pe strada Ion Vidu. Anchetatorii vor trebui să stabilească dacă există suficiente probe pentru a demonstra, dincolo de orice dubiu, că polițistul a fost persoana care a condus efectiv autoturismul în starea de ebrietate constatată ulterior.

Dacă acuzațiile vor fi confirmate, polițistul riscă răspunderea penală, dar și sancțiuni disciplinare care pot merge până la încetarea raporturilor de serviciu, în funcție de concluziile anchetelor aflate în desfășurare.

------------------------------

FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ 

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite