DEZVĂLUIRILE unui academician sătmărean. Cum a MURIT primul medic la Spitalul Județean Satu Mare
Academicianul doctor Virgil Enătescu a declarat azi, în plenul Consiliului Județean, cum a murit chiar un medic transportat de urgență la Spitalul Județean Satu Mare. Doctorul Virgil Enătescu a spus c...
Academicianul doctor Virgil Enătescu a declarat azi, în plenul Consiliului Județean, cum a murit chiar un medic transportat de urgență la Spitalul Județean Satu Mare. Doctorul Virgil Enătescu a spus că medicii de la Urgență s-ar fi certat, iar pacientul - Magdalena Pap - ar fi murit. Faptele s-ar fi petrecut înainte de Revoluția din 1989.
”Primul caz care m-a impresionat extraordinar a fost înainte de Revoluție când doctorița Pap Magdalena a făcut un preinfarct pe strada Ștefan cel Mare, venind de la comisia de recrutări, ea era oftalmologul. A fost adusă cu salvarea la Urgențe și pentru că a căzut pe jos era plină de noroi. A ajuns la Spitalul Județean și au început să se certe lăsând-o pe targă, dacă aparține de spitalul de acolo sau de spitalul de dincoace, pentru că așa se împărțeau prin Someș, cele două zone. Și atâta s-au tot certat până au constatat că a murit, acolo pe targă”, a spus acad. dr. Virgil Enătescu.
Academicianul sătmărean îi numește pe acei medici ”criminali”, precizând că unii dintre ei ar mai fi profesat și după acel caz.
”Acei criminali au continuat să lucreze în profesia de medic, ba mai mult decât atât, să încerce să mă pedepsească când am zis că aceste două spitale trebuie unite. Unirea lor eu am făcut-o”, a mai declarat dr. Enătescu.
Acad. dr. Virgil Enătescu a declarat că a atras atenția asupra faptului că s-ar putea să urmeze și un deces dacă lucrurile nu s-ar modifica.
”Ultima dată când am luat cuvântul asta am și spus: Vor urma cazuri de deces! Au urmat? Au urmat! Eu nu acuz acum pe nimeni, însă nu scapă de mine în momentul în care am toate datele clare!”, a conchis Virgil Enătescu.
Citește și
Actualitate
Filtre româno-maghiare pe drumurile din Satu Mare. Aproape 1.000 de persoane și peste 400 de mașini, verificate în două zile
Actualitate
FOTO/VIDEO. Eliezer Cleaning și-a deschis magazinul în Satu Mare. Produse românești pentru curățenie, sistem REFILL și gamă pentru detailing auto
Actualitate
FOTO. Primar revoltat în Satu Mare: ”Mai mulți au filmat incendiul decât au pus mâna să ajute”
Actualitate
FOTO. Accident pe DN 1C, în județul Satu Mare. Două mașini au ajuns în șanț
Actualitate
VIDEO. Bolile pe care le poți trata cu apa termală de la Tășnad
Actualitate
FOTO/VIDEO. A lovit o autospecială de poliție, după o urmărire în trafic, în Satu Mare. Tânărul șofer circula pe contrasens pe centură
Actualitate
FOTO. Femeie de 62 de ani, lovită pe trecerea de pietoni, pe strada Careiului din Satu Mare. Cum s-a petrecut totul
Actualitate
Biciclist de 73 de ani, acroșat de o autoutilitară în județul Satu Mare. Ambii au plecat de la locul accidentului
Actualitate
TROFEUL FIRMELOR 2026: 10 companii, o singură cupă. Competiția ajunge la cea de-a III-a ediție
Actualitate