Un incident extrem de grav petrecut pe străzile municipiului Satu Mare a ajuns în fața instanței. Un bărbat de 62 de ani, pensionar și fără antecedente penale, a fost trimis în judecată după ce ar fi condus băut prin oraș, nu ar fi oprit la semnalele polițiștilor, iar ulterior i-ar fi amenințat cu moartea pe doi agenți, având asupra sa un cuțit de mari dimensiuni. Analizele de sânge au indicat o alcoolemie de 2,48 g/l alcool pur în sânge la prima probă.
Judecătoria Satu Mare a dispus, în data de 27 august 2026, începerea judecății în dosarul în care bărbatul este acuzat de două infracțiuni de ultraj, raportate la amenințare, precum și de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de libertate.
Polițiștii ar fi fost alertați că un bărbat băut urma să plece cu mașina
Potrivit rechizitoriului obținut de PresaSM, totul s-a petrecut în 3 iulie 2026. În jurul orei 15.40, doi agenți de poliție aflați în serviciu au primit informații potrivit cărora un bărbat care ar fi consumat băuturi alcoolice se afla la volanul unui Duster, în zona unui local de pe strada Corvinilor. Polițiștii s-au deplasat în zonă și au așteptat momentul în care autoturismul a părăsit parcarea. Când mașina s-a pus în mișcare, agenții au pornit în urmărirea acesteia cu autospeciala, folosind semnalele acustice și luminoase și solicitându-i șoferului, inclusiv prin portavoce, să oprească.
Conform actelor din dosar, conducătorul auto nu s-ar fi conformat și și-ar fi continuat deplasarea pe străzile Maramureș, Wolfenbuttel, Fabricii, Odoreului, Botizului și Șoimoșeni. Polițiștii susțin că acesta ar fi condus haotic până când a ajuns în fața imobilului în care locuia. Urmărirea a fost surprinsă și de camera body-cam a unuia dintre agenți.
Ar fi luat un cuțit din mașină și i-ar fi amenințat cu moartea pe polițiști
Situația ar fi escaladat după oprirea autoturismului. Bărbatul ar fi coborât din mașină și ar fi refuzat să prezinte documentele solicitate de polițiști, după care ar fi intrat în curtea imobilului. Potrivit anchetatorilor, acesta era vizibil agitat și emana halenă alcoolică. La un moment dat, după ce unul dintre agenți l-ar fi prins de braț și i-ar fi solicitat să revină la mașină pentru legitimare, bărbatul s-ar fi zbătut și s-ar fi îndreptat spre autoturism, de unde ar fi luat un cuțit aflat într-o teacă.
Fără să scoată lama din teacă, acesta ar fi îndreptat cuțitul spre cei doi polițiști, aflați la puțin peste un metru distanță, și i-ar fi amenințat cu moartea. Polițiștii l-au somat să lase cuțitul, iar pentru că bărbatul nu s-ar fi conformat, agenții au scos armele din dotare. Nu au tras, iar suspectul s-a retras din nou în curte.
Au fost chemate mai multe echipaje de poliție și jandarmi
Cei doi agenți au solicitat sprijin, la adresă ajungând alte echipaje ale Poliției Municipiului Satu Mare, polițiști rutieri și jandarmi. Conform rechizitoriului, bărbatul ar fi refuzat în continuare să iasă din curte și ar fi afirmat în mod repetat că îi omoară pe cei aflați în fața imobilului. Unul dintre polițiști a relatat că bărbatul ar fi scos și mai multe teancuri de bani dintr-o borsetă, pe care le-ar fi aruncat în aer, susținând că are suficienți bani.
În cele din urmă, jandarmii au pătruns în curte prin poarta deschisă, au folosit spray iritant-lacrimogen și l-au imobilizat. Imaginile body-cam ale jandarmilor arată, potrivit procesului-verbal de vizionare, că bărbatul s-a apropiat la aproximativ patru metri de poartă și a luat de pe fundația gardului un cuțit aflat într-o teacă. Jandarmii au intrat în curte, au pulverizat spray iritant-lacrimogen, iar bărbatul a lăsat cuțitul și a fost imobilizat și încătușat. În document se precizează că acesta nu ar fi fost agresat în timpul imobilizării.
2,48 g/l alcool pur în sânge
După imobilizare, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, iar ulterior a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe pentru recoltarea probelor biologice. Rezultatul analizelor a indicat o concentrație de 2,48 g/l alcool pur în sânge la prima probă, recoltată la ora 17.15, respectiv 2,21 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua probă, recoltată la ora 18.15.
În urma cercetării la fața locului, anchetatorii au ridicat și un cuțit tip „pumnal”, cu o lungime totală de 37 de centimetri, dintre care lama avea 23 de centimetri, precum și un lanț metalic cu lungimea de 54 de centimetri.
Ce le-a spus bărbatul anchetatorilor
Audiat în timpul anchetei, bărbatul a oferit propria versiune asupra evenimentelor. Acesta a declarat că în dimineața respectivă ar fi consumat două-trei doze de bere și că traversa o perioadă dificilă în familie. Ulterior, ar fi mers la un local din Satu Mare, unde a recunoscut că a consumat coniac, după care s-a urcat la volan și a plecat spre casă. Bărbatul a susținut că nu și-ar fi dat seama că este urmărit de autospeciala Poliției și că, dacă ar fi observat semnalele, s-ar fi oprit.
În ceea ce privește momentul confruntării cu polițiștii, inculpatul a afirmat că nu își amintește să fi avut cuțitul asupra sa și nici dacă i-a amenințat pe agenți. A susținut că acel cuțit era unul artizanal, ținut în teacă, și că nu ar fi putut răni pe cineva cu el. Totodată, a declarat că nu își amintește cu exactitate cele întâmplate și că este posibil să-i fi amenințat pe polițiști.
Ulterior, bărbatul a declarat că regretă cele întâmplate și a pus comportamentul său inclusiv pe seama stării în care se afla și a consumului de alcool. În calitate de inculpat, acesta și-a menținut declarația anterioară și a precizat că recunoaște și regretă cele întâmplate.
Judecătoria Satu Mare a dat undă verde procesului
Dosarul a ajuns în camera preliminară, etapă în care instanța verifică legalitatea rechizitoriului, a probelor administrate și a actelor efectuate în cursul urmăririi penale. Judecătorul a constatat că nu au fost formulate cereri sau excepții și că rechizitoriul îndeplinește condițiile prevăzute de lege. De asemenea, instanța a apreciat că probele și actele de urmărire penală au fost administrate și efectuate legal.
În consecință, prin încheierea pronunțată joi, 27 august, Judecătoria Satu Mare a constatat legalitatea sesizării instanței și a dispus începerea judecății față de inculpat pentru două acuzații de ultraj și pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Hotărârea din camera preliminară poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare. Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
