Un tânăr de 21 de ani din județul Satu Mare a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru furt calificat, după ce, disperat că pierduse 11.000 de lei la jocurile de noroc, a intrat prin efracție în locuința unui prieten și a furat mai multe bunuri.
Potrivit informațiilor PresaSM, înainte de furt, cei doi se întâlniseră chiar în dimineața respectivă. Inculpatul i-a cerut victimei bani pentru a acoperi pierderea suferită la aparatele de joc, însă a fost refuzat. La scurt timp după ce proprietarul a plecat de acasă, tânărul a revenit, a escaladat gardul, a spart geamul unei anexe și a pătruns în locuință.
Din casă a furat o geacă de firmă Moncler, două perechi de ochelari și un telefon mobil, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 1.000 de lei. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere au fost decisive pentru identificarea autorului. Mai mult, inculpatul și-a recunoscut integral fapta și a explicat anchetatorilor că a acționat din disperare după ce pierduse întreaga sumă la cazinou.
Ulterior, bunurile au fost restituite, iar prejudiciul a fost recuperat integral. Deși persoana vătămată și-a retras plângerea și a declarat că s-a împăcat cu inculpatul, instanța a subliniat că, în cazul furtului calificat, acțiunea penală nu încetează prin împăcare. Judecătorul a apreciat că modul de comitere a faptei denotă o periculozitate ridicată, arătând că inculpatul a acționat ziua, cu îndrăzneală, escaladând gardul și pătrunzând prin efracție într-o locuință.
Cu toate acestea, având în vedere recunoașterea faptei, recuperarea prejudiciului și circumstanțele personale ale inculpatului, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru un termen de 2 ani, obligându-l, între altele, să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității. De asemenea, judecătorul a constatat încetarea arestului preventiv și a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu era reținut sau arestat într-o altă cauză.
--------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ