Tribunalul Maramureș a decis vineri eliberarea condiționată a fostului primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, hotărârea fiind definitivă. Instanța a respins apelul formulat de procurori și a menținut decizia pronunțată în luna iunie de Judecătoria Baia Mare.
Informația a fost confirmată și de avocatul fostului edil, Răzvan Dosneanu, care a anunțat într-o postare pe Facebook că instanța a dispus eliberarea condiționată a clientului său.
Cătălin Cherecheș a fost condamnat definitiv, în noiembrie 2023, la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Acesta își executa pedeapsa în Penitenciarul Tăuții de Sus, din județul Maramureș.
În ziua pronunțării sentinței definitive, pe 24 noiembrie 2023, fostul primar a fugit din România folosind actul de identitate al unui văr și a trecut granița prin Vama Petea, ajungând în Germania. Autoritățile germane l-au localizat și arestat, iar în martie 2024 acesta a fost predat autorităților române și încarcerat pentru executarea pedepsei.
Ulterior, în noiembrie 2025, Cătălin Cherecheș a fost trimis în judecată și într-un alt dosar, fiind acuzat de trecerea frauduloasă a frontierei de stat.