Meniu

Caută pe PresaSM

0

După o crimă, două familii s-au bătut de Crăciun, în județul Satu Mare

Judecătoria Satu Mare a admis cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de un cuplu din localitatea Turulung, județul Satu Mare, într-o cauză ce vizează un conflict grav între două famili...

După o crimă, două familii s-au bătut de Crăciun, în județul Satu Mare

Judecătoria Satu Mare a admis cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de un cuplu din localitatea Turulung, județul Satu Mare, într-o cauză ce vizează un conflict grav între două familii din aceeași comunitate. Cererea a fost formulată în regim de urgență. Potrivit informațiilor PresaSM, relațiile dintre cele două familii sunt marcate de ani de tensiuni, generate de un omor comis în urmă cu mai mulți ani, fapt ce ar fi alimentat amenințări constante cu acte de răzbunare.

Victimele au susținut că, în data de 23 decembrie 2025, au fost atacați de mai mulți membri ai familiei adverse, unul dintre aceștia fiind înarmat cu un hârleț, și că au fost amenințați cu moartea atât verbal, cât și prin mesaje transmise ulterior. În sprijinul cererii, au fost depuse certificate medico-legale și s-a invocat existența unei stări continue de temere, pe fondul proximității locuințelor și al antecedentelor conflictuale.

Judecătorii au constatat că susținerile victimelor nu se confirmă integral. Judecătorul a reținut că doar trei dintre agresori pot fi considerați implicați direct în actele de violență, iar certificările medico-legale depuse la dosar indică leziuni nu doar în cazul victimelor, ci și al mai multor agresori. Acest aspect a susținut concluzia instanței potrivit căreia violențele au fost reciproce, iar conflictul a escaladat ca urmare a reacțiilor ambelor părți.

De asemenea, instanța a observat discrepanțe între gravitatea agresiunilor descrise de reclamanți și leziunile efectiv constatate de medicul legist, în special în cazul reclamantei, unde s-au identificat urme minore, incompatibile cu relatarea unui atac de o intensitate ridicată. Chiar dacă a reținut că altercația ar fi fost inițiată de victime, instanța a apreciat că există totuși o stare de tensiune reală între părți, care justifică emiterea unui ordin de protecție, în scop preventiv. Judecătorul a subliniat că pârâții aveau la dispoziție alternative legale, precum sesizarea organelor de ordine, și că reacția violentă a contribuit la agravarea conflictului.

Durata ordinului a fost limitată la două luni, instanța considerând că această perioadă este suficientă pentru detensionarea situației și prevenirea unor noi incidente, fără a aduce o restrângere excesivă a drepturilor pârâților.

Judecătorii au atras atenția celor implicați că încălcarea ordinului de protecție constituie infracțiune. Totodată, judecătorul a formulat un avertisment explicit și la adresa victimelor, recomandându-le să evite orice contact sau comportament care ar putea provoca noi conflicte.

 

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite