Totuși, ne întrebăm cum a fost posibilă obținerea unei cantități impresionante de morfină de către o singură persoană?! Fiind vorba de o substanță din cadrul stupefiantelor, prescrierea morfinei ca medicament urmărește în mod obligatoriu anumite proceduri standard, ce au drept scop descurajarea utilizării ei în mod abuziv.
Proceduri care însă sunt departe de a fi aplicate. De exemplu, morfina se elibereaza doar sub semnatură pentru bolnavii cu afecțiuni cronice, urmând ca la decesul lor substanța să fie returnată de familie cadrelor medicale. Faptele prind o altă conotație în practică însă, căci doar cei mai fricoși o returnează, ceilalți preferând să o revalorifice.
Pentru a putea fi controlat cât mai eficient traseul morfinei pe piața farmaceutică, unitățile farmaceutice care eliberează substanța către populație au nevoie de aprobări speciale, iar aceasta nu poate fi cumpărată decât în anumite puncte autorizate din județul Satu Mare!
Fapt care ridică un uriaș semn de întrebare în acest caz. CINE, de UNDE și CUM a reușit să pună mâna pe o astfel de cantitate de morfină?! EXCLUSIV! ZECI de cutii de STUPEFIANTE, găsite în centrul Sătmarului!
Zeci de cutii de stupefiante au fost abandonate în zona centrală a municipiului Satu Mare. Mai exact, pe strada George Coșbuc, chiar lângă Sala de scrimă. Un farmacist a confirmat pentru PresaSM.ro că...
Zeci de cutii de stupefiante au fost abandonate în zona centrală a municipiului Satu Mare. Mai exact, pe strada George Coșbuc, chiar lângă Sala de scrimă.
Un farmacist a confirmat pentru PresaSM.ro că este vorba despre MORFINA ZENTIVA 20 MG/ML X 5. Având în vedere cantitatea totuși uriașă de cutii abandonate pe stradă, acest lucru ne poate duce cu gândul la faptul că acele cutii ar fi putut fi folosite de către persoane dependente de astfel de substanțe. Căci dacă am vorbi de persoane serioase, cutiile nu ar fi fost aruncate la voia întâmplării.
Totuși, ne întrebăm cum a fost posibilă obținerea unei cantități impresionante de morfină de către o singură persoană?! Fiind vorba de o substanță din cadrul stupefiantelor, prescrierea morfinei ca medicament urmărește în mod obligatoriu anumite proceduri standard, ce au drept scop descurajarea utilizării ei în mod abuziv.
Proceduri care însă sunt departe de a fi aplicate. De exemplu, morfina se elibereaza doar sub semnatură pentru bolnavii cu afecțiuni cronice, urmând ca la decesul lor substanța să fie returnată de familie cadrelor medicale. Faptele prind o altă conotație în practică însă, căci doar cei mai fricoși o returnează, ceilalți preferând să o revalorifice.
Pentru a putea fi controlat cât mai eficient traseul morfinei pe piața farmaceutică, unitățile farmaceutice care eliberează substanța către populație au nevoie de aprobări speciale, iar aceasta nu poate fi cumpărată decât în anumite puncte autorizate din județul Satu Mare!
Fapt care ridică un uriaș semn de întrebare în acest caz. CINE, de UNDE și CUM a reușit să pună mâna pe o astfel de cantitate de morfină?!
Totuși, ne întrebăm cum a fost posibilă obținerea unei cantități impresionante de morfină de către o singură persoană?! Fiind vorba de o substanță din cadrul stupefiantelor, prescrierea morfinei ca medicament urmărește în mod obligatoriu anumite proceduri standard, ce au drept scop descurajarea utilizării ei în mod abuziv.
Proceduri care însă sunt departe de a fi aplicate. De exemplu, morfina se elibereaza doar sub semnatură pentru bolnavii cu afecțiuni cronice, urmând ca la decesul lor substanța să fie returnată de familie cadrelor medicale. Faptele prind o altă conotație în practică însă, căci doar cei mai fricoși o returnează, ceilalți preferând să o revalorifice.
Pentru a putea fi controlat cât mai eficient traseul morfinei pe piața farmaceutică, unitățile farmaceutice care eliberează substanța către populație au nevoie de aprobări speciale, iar aceasta nu poate fi cumpărată decât în anumite puncte autorizate din județul Satu Mare!
Fapt care ridică un uriaș semn de întrebare în acest caz. CINE, de UNDE și CUM a reușit să pună mâna pe o astfel de cantitate de morfină?! Citește și
Actualitate
FOTO. Accident în Cartierul Micro 17. Impact între două mașini, trafic afectat parțial
Actualitate
VIDEO. Accident și eternele ”parlamentări” din sensul giratoriu. Astăzi, în Micro 17
Actualitate
Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli
Actualitate
FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate
Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție
Actualitate
Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate