Redăm întreaga poveste spusă de preotul ortodox Cosmin Ioan Bontea:
”Dragi prieteni, azi am trăit o experiență pe care nu cred că am s-o uit niciodată și am întâlnit un om care merită tot respectul nostru de cetățeni ai urbei Carei. Ca să fiu mai precis vă relatez cele trăite de mine. Venind azi de la Sf. Biserică m-am oprit la Unicarm pentru mici cumpărături, la un moment dat am auzit țipetele unei doamne de pe trotuarul de vis-a-vis care țipa că i s-a furat geanta din mână.
Am văzut cu coada ochiului cum un individ fugea cu o geantă în mână pe strada Liszt Ferenc. M-am hotărât să pornesc în grabă în ajutorul respectabilei doamne, dar pe lângă mine a trecut un tânăr fugind care a reușit să-l prindă pe făptaș alergând foarte repede. Din câte am aflat făptașul e recidivist. Din fericire un lucrător al poliției careiene trecea prin zonă, care a și luat poziție anunțând organele abilitate, reținându-l pe infractor.
Ce m-a frapat a fost atitudinea tânărului care l-a prins pe infractor și care a dat dovadă de spirit civic și de mare omenie. Acest om căruia infractorul îi spunea și-mi repeta și mie același basm că are cinci copii și că nu are ce să le dea de mâncare i-a dat zece lei ș-i spunea să nu mai facă ceea ce a făcut. Eu mi-am dat seama că minte și l-am rugat pe tânăr să-l lăsăm în seama organelor abilitate, respectiv pe mâna lucrătorului de poliție care a și reacționat în consecință.
Sper ca acest act de tâlhărie să fie singular nimeni și nici o femeie (mai ales că doamna era cu nepoții săi) să nu mai treacă printr-o asemenea experiență traumatizantă la noi în Carei. Felicitări acelui minunat tânăr pe care-l felicit ș-i doresc numai bine și Dumnezeu să-l binecuvânteze. Îmi ridic pălăria în fața ta d-le ADAM G., ai câștigat respectul meu pe viață,. Ești un adevărat EROU”. Eroii zilei! Doi careieni au salvat o bunică, alături de nepoței, din mâinile unui tâlhar
Tâlhărie în plină stradă, duminică, în municipiul Carei. O femeie, care era în fața unui magazin alături de nepoțeii săi, a fost bruscată și târâtă pe jos de un individ periculos, în plină zi, pe Cale...
Tâlhărie în plină stradă, duminică, în municipiul Carei. O femeie, care era în fața unui magazin alături de nepoțeii săi, a fost bruscată și târâtă pe jos de un individ periculos, în plină zi, pe Calea Mihai Viteazul (drumul spre Satu Mare).
Norocul victimei a fost că în zonă se afla preotul ortodox Cosmin Ioan Bontea, din cadrul Parohiei Ortodoxe Carei, alături de Adam Gombos, 28 de ani, care au sărit în ajutorul femeii, după care au pornit în urmărirea agresorului. Ulterior, la fața locului a ajuns și un polițist aflat în timpul liber (Dan Coșarcă), care l-a preluat pe agresor până la sosirea patrulelor de Poliție.
Redăm întreaga poveste spusă de preotul ortodox Cosmin Ioan Bontea:
”Dragi prieteni, azi am trăit o experiență pe care nu cred că am s-o uit niciodată și am întâlnit un om care merită tot respectul nostru de cetățeni ai urbei Carei. Ca să fiu mai precis vă relatez cele trăite de mine. Venind azi de la Sf. Biserică m-am oprit la Unicarm pentru mici cumpărături, la un moment dat am auzit țipetele unei doamne de pe trotuarul de vis-a-vis care țipa că i s-a furat geanta din mână.
Am văzut cu coada ochiului cum un individ fugea cu o geantă în mână pe strada Liszt Ferenc. M-am hotărât să pornesc în grabă în ajutorul respectabilei doamne, dar pe lângă mine a trecut un tânăr fugind care a reușit să-l prindă pe făptaș alergând foarte repede. Din câte am aflat făptașul e recidivist. Din fericire un lucrător al poliției careiene trecea prin zonă, care a și luat poziție anunțând organele abilitate, reținându-l pe infractor.
Ce m-a frapat a fost atitudinea tânărului care l-a prins pe infractor și care a dat dovadă de spirit civic și de mare omenie. Acest om căruia infractorul îi spunea și-mi repeta și mie același basm că are cinci copii și că nu are ce să le dea de mâncare i-a dat zece lei ș-i spunea să nu mai facă ceea ce a făcut. Eu mi-am dat seama că minte și l-am rugat pe tânăr să-l lăsăm în seama organelor abilitate, respectiv pe mâna lucrătorului de poliție care a și reacționat în consecință.
Sper ca acest act de tâlhărie să fie singular nimeni și nici o femeie (mai ales că doamna era cu nepoții săi) să nu mai treacă printr-o asemenea experiență traumatizantă la noi în Carei. Felicitări acelui minunat tânăr pe care-l felicit ș-i doresc numai bine și Dumnezeu să-l binecuvânteze. Îmi ridic pălăria în fața ta d-le ADAM G., ai câștigat respectul meu pe viață,. Ești un adevărat EROU”.
Redăm întreaga poveste spusă de preotul ortodox Cosmin Ioan Bontea:
”Dragi prieteni, azi am trăit o experiență pe care nu cred că am s-o uit niciodată și am întâlnit un om care merită tot respectul nostru de cetățeni ai urbei Carei. Ca să fiu mai precis vă relatez cele trăite de mine. Venind azi de la Sf. Biserică m-am oprit la Unicarm pentru mici cumpărături, la un moment dat am auzit țipetele unei doamne de pe trotuarul de vis-a-vis care țipa că i s-a furat geanta din mână.
Am văzut cu coada ochiului cum un individ fugea cu o geantă în mână pe strada Liszt Ferenc. M-am hotărât să pornesc în grabă în ajutorul respectabilei doamne, dar pe lângă mine a trecut un tânăr fugind care a reușit să-l prindă pe făptaș alergând foarte repede. Din câte am aflat făptașul e recidivist. Din fericire un lucrător al poliției careiene trecea prin zonă, care a și luat poziție anunțând organele abilitate, reținându-l pe infractor.
Ce m-a frapat a fost atitudinea tânărului care l-a prins pe infractor și care a dat dovadă de spirit civic și de mare omenie. Acest om căruia infractorul îi spunea și-mi repeta și mie același basm că are cinci copii și că nu are ce să le dea de mâncare i-a dat zece lei ș-i spunea să nu mai facă ceea ce a făcut. Eu mi-am dat seama că minte și l-am rugat pe tânăr să-l lăsăm în seama organelor abilitate, respectiv pe mâna lucrătorului de poliție care a și reacționat în consecință.
Sper ca acest act de tâlhărie să fie singular nimeni și nici o femeie (mai ales că doamna era cu nepoții săi) să nu mai treacă printr-o asemenea experiență traumatizantă la noi în Carei. Felicitări acelui minunat tânăr pe care-l felicit ș-i doresc numai bine și Dumnezeu să-l binecuvânteze. Îmi ridic pălăria în fața ta d-le ADAM G., ai câștigat respectul meu pe viață,. Ești un adevărat EROU”. Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Biciclist lovit de un SUV la coborârea de pe Podul Golescu, în municipiul Satu Mare. Șoferul: ”Pur și simplu nu l-am văzut”
Actualitate
Weekend cu dosare penale pe șoselele din județul Satu Mare. Zeci de șoferi lăsați fără permise
Actualitate
Abia și-a făcut buletinul, dar are deja explicații de dat în fața polițiștilor sătmăreni. Totul după o ”aventură” cu ATV-ul pe străzile din sat
Actualitate
Accident de muncă într-o hală din Satu Mare. Un angajat a fost rănit
Actualitate
VIDEO. Moment teribil surprins într-o intersecție din țară. Copil, la un pas să fie spulberat de mașină
Actualitate
Vreme schimbătoare în următoarele două săptămâni la Satu Mare. Când se încălzește, din nou, vremea
Actualitate
FOTO/VIDEO. MedievArtFest Ardud 2026 – Ediția aniversară cu numărul XV, un reper al vieții culturale din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident în sensul giratoriu de la Podul Transilvania, în municipiul Satu Mare. Poliția a stabilit cauza producerii evenimentului
Actualitate
FOTO/VIDEO. Captură istorică de droguri în județul Satu Mare. PresaSM a anunțat în premieră!
Actualitate
FOTO. Fenomen fără precedent în județul Satu Mare. Un râu a secat complet: „În 43 de ani nu am văzut așa ceva”
Actualitate
Puțini sătmăreni știu! Analizele gratuite NU pot fi refuzate, chiar dacă plafonul este epuizat
Actualitate