Mamă fără suflet... O femeie, în vârstă de 37 de ani, mamă a doi copii minori, a fost amendată penal cu suma de 6.000 de lei pentru neplata cu rea-credință, timp de peste trei luni, a pensiei de întreținere stabilite prin hotărâre judecătorească. Potrivit informațiilor PresaSM, preluate din actele dosarului, reiese că femeia a avut o relație de concubinaj de aproximativ 9 ani cu tatăl copiilor, din care au rezultat doi minori, în prezent în vârstă de 11 și 9 ani. După despărțire, copiii au rămas în grija tatălui, acesta fiind desemnat reprezentant legal și beneficiarul pensiei de întreținere.
Instanța a reținut că inculpata a părăsit domiciliul familial și a plecat în străinătate, iar ulterior nu a mai contribuit constant la creșterea și întreținerea copiilor. Deși, la un moment dat, au fost efectuate unele plăți parțiale, din luna iulie 2023 obligația de întreținere nu a mai fost achitată deloc, situație care a determinat formularea unei noi plângeri penale. Pe parcursul procesului penal, inculpata nu s-a prezentat în fața instanței, deși a fost citată prin toate mijloacele prevăzute de lege. Judecătorii au constatat că aceasta se află în străinătate și că, deși a cunoscut existența dosarului penal, nu a manifestat interes pentru a participa la judecată sau pentru a-și clarifica situația.
Judecătoria a apreciat că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de abandon de familie, subliniind că neplata pensiei de întreținere a fost realizată cu rea-credință, inculpata fiind o persoană aptă de muncă, fără a se afla într-o situație de imposibilitate obiectivă de a-și îndeplini obligațiile. Un aspect important reținut de instanță a fost acela că una dintre minore este încadrată în grad de handicap grav, cu asistent personal, ceea ce presupune cheltuieli suplimentare și o nevoie crescută de sprijin financiar. Judecătorul a apreciat că atitudinea de dezinteres a inculpatei a pus în pericol dezvoltarea fizică, psihică și morală a copiilor.
Pentru fapta săvârșită, instanța a condamnat inculpata la pedeapsa amenzii penale de 6.000 de lei, stabilită prin sistemul zilelor-amendă (300 de zile-amendă, a câte 20 de lei pe zi). Judecătorii au apreciat că această sancțiune este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei, respectiv prevenirea săvârșirii unor fapte similare și responsabilizarea inculpatei.
Totodată, femeia a fost obligată la plata sumei de 1.000 de lei către stat, reprezentând cheltuieli judiciare, respectiv la plata sumei de 2.000 de lei către persoanele vătămate, prin reprezentant legal, cu titlu de cheltuieli de judecată. Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.