Meniu

Caută pe PresaSM

0

Flagrant în PTF Petea. Ca să nu-și repare mașinile, tot mai mulți români își falsifică ITP-urile

Poliţiştii de frontieră de la Petea au depistat doi cetățeni români care au prezentat la controlul de frontieră certificate ITP falsificate, având însemnele autorităţilor poloneze și bulgare. În data ...

Flagrant în PTF Petea. Ca să nu-și repare mașinile, tot mai mulți români își falsifică ITP-urile

Poliţiştii de frontieră de la Petea au depistat doi cetățeni români care au prezentat la controlul de frontieră certificate ITP falsificate, având însemnele autorităţilor poloneze și bulgare.

În data de 25 septembrie, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din România, un sucevean în vârstă de 34 de ani, conducând un autoturism marca Ford Tranzit, înmatriculat în Bulgaria.

Cu ocazia controlului de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului ITP, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, în urma cărora au constatat faptul că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Câteva ore mai târziu, la același Punct de Trecere a Frontierei s-a prezentat pentru a ieși din țară un tânăr în vârstă de 29 de ani, având cetățenia română. Acesta conducea o autoutilitară marca Renault Master, înmatriculată în Polonia. Și în acest caz s-a constatat că, la fel, certificatul ITP, era falsificat.

În cele două cauze, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

FOTO: Arhivă

Citește și

SATU MARE. Patru bărbați prinși la furat de lemne. Au spus că ar fi fost îndrumați chiar de un pădurar
Actualitate

SATU MARE. Patru bărbați prinși la furat de lemne. Au spus că ar fi fost îndrumați chiar de un pădurar

acum 2 ore
Descoperire tragică într-un județ din țară. Polițist găsit decedat în mașina de serivicu. S-ar fi împușcat cu arma din dotare
Actualitate

Descoperire tragică într-un județ din țară. Polițist găsit decedat în mașina de serivicu. S-ar fi împușcat cu arma din dotare

acum 4 ore
FOTO. Razie a polițiștilor sătmăreni și RAR în județul Satu Mare. Amenzi de mii de lei și șoferi lăsați fără certificate
Actualitate

FOTO. Razie a polițiștilor sătmăreni și RAR în județul Satu Mare. Amenzi de mii de lei și șoferi lăsați fără certificate

acum 4 ore
FOTO. Ea este Samuela, sătmăreanca care îmblânzește caii putere. A fost desemnată ambasador VIP în cadrul Women Riders World Relay
Actualitate

FOTO. Ea este Samuela, sătmăreanca care îmblânzește caii putere. A fost desemnată ambasador VIP în cadrul Women Riders World Relay

acum 5 ore
FOTO. Ce vânează Poliția în fostele puncte de trecere a frontierei din Satu Mare
Actualitate

FOTO. Ce vânează Poliția în fostele puncte de trecere a frontierei din Satu Mare

acum 5 ore
Informare de vreme rea. Furtuni și ploi așteptate la Satu Mare
Actualitate

Informare de vreme rea. Furtuni și ploi așteptate la Satu Mare

acum 7 ore
Una dintre cele mai importante firme din Satu Mare face angajări: OPERATOR CNC. Salarii atractive, premii și masă caldă
Actualitate

Una dintre cele mai importante firme din Satu Mare face angajări: OPERATOR CNC. Salarii atractive, premii și masă caldă

acum 7 ore
Avertizare pentru crescătorii de oi și capre din Satu Mare. O boală care ucide mieii, depistată în două județe din țară
Actualitate

Avertizare pentru crescătorii de oi și capre din Satu Mare. O boală care ucide mieii, depistată în două județe din țară

acum 8 ore
Amendă zdravănă pentru un restaurant din județul Satu Mare, după controalele DSVSA
Actualitate

Amendă zdravănă pentru un restaurant din județul Satu Mare, după controalele DSVSA

acum 9 ore
Controale DSVSA. Amenzi de mii de lei pentru crescătorii de animale din județul Satu Mare
Actualitate

Controale DSVSA. Amenzi de mii de lei pentru crescătorii de animale din județul Satu Mare

acum 9 ore
Întâlnire transnațională și conferință finală în cadrul proiectului SPONGECITY, la Satu Mare
Actualitate

Întâlnire transnațională și conferință finală în cadrul proiectului SPONGECITY, la Satu Mare

acum 20 ore
SATU MARE. Copil de 8 ani bătut continuu de părinți! Și pentru că a cerut mâncare, de foame, din vecini
Actualitate

SATU MARE. Copil de 8 ani bătut continuu de părinți! Și pentru că a cerut mâncare, de foame, din vecini

acum 20 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite