Meniu

Caută pe PresaSM

0

Fost angajat al Ambulanței: ”un medic de la Urgență Satu Mare l-a jignit pe tatăl meu”

Un fost angajat al Serviciului de Ambulanță Satu Mare – Substația Tășnad – acuză un medic de la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Satu Mare că l-ar fi jignit pe tatăl său, un pac...

Fost angajat al Ambulanței: ”un medic de la Urgență Satu Mare l-a jignit pe tatăl meu”

Un fost angajat al Serviciului de Ambulanță Satu Mare – Substația Tășnad – acuză un medic de la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Satu Mare că l-ar fi jignit pe tatăl său, un pacient de 86 de ani adus cu ambulanța cu suspiciune de hernie inghinală încarcerată. Robert, fiul pacientului, a relatat într-o postare publică faptul că tatăl său ar fi fost tratat cu lipsă de respect și cu ton agresiv de către medicul de gardă.

Potrivit acestuia, deși personalul auxiliar și asistentele ar fi dat dovadă de profesionalism și amabilitate, dialogul cu medicul ar fi degenerat într-un schimb de replici considerate jignitoare, după ce pacientul ar fi întrebat cât mai durează investigațiile. În relatarea lui Robert, medicul ar fi afirmat că situația „nu reprezintă o urgență” și i-ar fi reproșat pacientului faptul că s-a prezentat la spital într-o zi de duminică. Mai mult, acesta susține că medicul i-ar fi spus tatălui său că „dacă nu îi convine, poate pleca” și că „nu îi mai sunt comunicate rezultatele”. Fiul pacientului afirmă că a auzit întreaga discuție în timp ce vorbea cu tatăl său la telefon, convorbirea rămânând deschisă în timpul interacțiunii cu medicul. Acesta s-a declarat „șocat” de limbajul folosit.

Surse medicale au precizat pentru PresaSM că nu s-au folosit cuvinte și expresii care pot să fie considerate jignitoare. Cazul a fost trimis cu ambulanța de la Camera de Gardă Tășnad. Personalul medical de la Unitatea de Primire Urgențe a solicitat o serie de investigații medicale de specialitate, tocmai pentru a evita orice posibilă complicație. Din motive independente de voința personalului medical de la UPU, rezultatul analizelor medicale au fost întârziate (o serie de analize medicale sunt efectuate/prestate de firme din exteriorul unității medicale). În momentul în care pacientul ar fi cerut urgentarea procedurilor, medicul curant i-ar fi explicat că nu poate da curs acestei solicitări, tocmai pentru că nu a primit toate analizele. De aici ar fi început întreaga confuzie. Cât despre presupusul schimb de replici, sursele medicale susțin că medicul ar fi vorbit prin masca de protecție, iar pentru a a fi auzit și înțeles ar fi folosit un ton mai ridicat, dar ”în niciun caz jignitor sau amenințător”.   

”În ce a scris aparținătorul pe Facebook chiar recunoaște că personalul medical a fost operativ. A venit pacientul să îi spună medicului că e plecat de la 14.00 de acasă și că nu a mâncat. Medicul i-a spus că a fost alegerea lui să vină duminică, când e o zi foarte aglomerată, în condițiile în carea avea o hernie de 4 ani, nu de acum. Și că poate să plece dacă vrea, că nu îl tine cu forța și că trebuie să semneze că pleacă fără să aștepte rezultatele. I-a și spus pacientului că a vrut să-l ajute și să fie cât mai aproape de diagnostic și din cauza aia a cerut medicul să se facă un CT. Dar că citirea și primirea rezultatului nu depind de medicii de la UPU. Faptul că am fost operativi, a fost la indicația medicului. Că el a decis ce e de făcut cu pacientul. Dar medicul nu avea cum să îl facă borfaș sau boschetar pe pacient, asistentele medicale sunt martore. Medicul a spus: oare ce a lucrat pentru că arată atât de bine la 86 de ani”, a spus o sursă medicală pentru PresaSM.

Redăm mărturia aparținătorului pacientului: „Câteva cuvinte despre UPU Satu Mare! După multe „succese”, să vorbim și despre eșecuri! S-a întâmplat azi. Pacient: tatăl meu, care nu a mers la UPU din lipsă de ocupație. Concret: (...) a reușit să umilească un pacient de 86 de ani, adus cu ambulanța, cu diagnosticul de hernie inghinală încarcerată, cu dureri mari. Așa a început: că nu este o urgență, că hernia „nu e” de 2–3 zile și că „nu ai avut timp să vii până acum”, că „nu știi că azi e duminică?”, etc. Ok. Asistentele și personalul au fost foarte amabili, le mulțumesc! După câteva analize, o perfuzie și un consult CT, foarte operative, la o distanță de aproximativ patru ore în care nu se întâmpla nimic, pacientul a îndrăznit să întrebe medicul: „Ce se întâmplă? Ați uitat de mine?” Foarte „operativ”, în aproximativ 5 secunde, a venit și răspunsul: pe un ton agresiv și cu un vocabular de mahala – „Dacă nu-ți convine, poți pleca! Nu te-am chemat eu aici duminica! Nu-ți mai dăm niciun rezultat, poți pleca! La revedere!” P.S.: Toată conversația am auzit-o! Vorbeam cu tata la telefon și nu a oprit telefonul. Vă mărturisesc că am rămas blocat de cele auzite”

ACTUALIZARE, ora 17.00: Punctul de vedere al Unității de Primire Urgențe Satu Mare: ”Ca urmare a informațiilor apărute în mediul online și în presă privind interacțiunea dintre un pacient și un medic din cadrul Unității de Primire Urgențe, conducerea UPU a solicitat medicului vizat o notă explicativă referitoare la situația descrisă de aparținător. Totodată, va fi demarată o anchetă internă pentru verificarea detaliată a circumstanțelor și pentru a stabili cu obiectivitate dacă afirmațiile prezentate se confirmă”.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite