Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Accident pe DN 19! Două autoutilitare s-au lovit între Botiz și Ciuperceni

Un accident rutier în care au fost implicate două autoutilitare s-a produs vineri dimineață, în jurul orei 07:00, pe Drumul Național 19, între localitățile Botiz și Ciuperceni, din județul Satu Mare. ...

FOTO. Accident pe DN 19! Două autoutilitare s-au lovit între Botiz și Ciuperceni

Un accident rutier în care au fost implicate două autoutilitare s-a produs vineri dimineață, în jurul orei 07:00, pe Drumul Național 19, între localitățile Botiz și Ciuperceni, din județul Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, fără ca în urma impactului să fie raportate persoane rănite.

Din primele verificări efectuate de polițiști rezultă că accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers. În aceste condiții, una dintre autoutilitare ar fi intrat în coliziune cu celălalt vehicul care circula pe același sector de drum. Un echipaj din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență a intervenit pentru curățarea părții carosabile de resturile de caroserie și ulei/combustibil. 

La fața locului au fost efectuate verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. Ambii conducători auto implicați au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative, fiind astfel exclus consumul de alcool în cazul celor doi șoferi.

Întrucât accidentul s-a soldat exclusiv cu pagube materiale, polițiștii urmează să dispună măsurile de sancționare prevăzute de OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Sectorul DN 19 dintre Botiz și Ciuperceni este unul intens circulat, în special în cursul dimineții, fiind principala rută de legătură dintre județul Satu Mare și județul Maramureș.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite