Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Accident pe DN19, în Doba. Coliziune între două mașini, trafic afectat parțial

Un accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 11.30, pe Drumul Național 19, în localitatea Doba, pe tronsonul dintre municipiile Satu Mare și Carei. Potrivit primelor informații, două autoturism...

FOTO. Accident pe DN19, în Doba. Coliziune între două mașini, trafic afectat parțial

Un accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 11.30, pe Drumul Național 19, în localitatea Doba, pe tronsonul dintre municipiile Satu Mare și Carei. Potrivit primelor informații, două autoturisme au intrat în coliziune pe fondul neacordării de prioritate. În urma impactului, unul dintre vehicule a părăsit parțial partea carosabilă, oprindu-se la mică distanță de un șanț adânc.

Unul dintre conducătorii auto a sunat la Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 pentru a cere informații despre calea legală de urmat. La fața locului a intervenit un echipaj de Poliție, care a dirijat circulația. Traficul a fost afectat temporar, un sens de mers fiind blocat complet, iar celălalt parțial.

Conform informațiilor PresaSM, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără ca vreo persoană să fie rănită. Cei doi conducători auto implicați ar urma să ajungă la o înțelegere amiabilă. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicând că nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

IMPORTANT. În cazul unui accident rutier soldat exclusiv cu pagube materiale, fără victime, șoferii trebuie să urmeze pașii prevăzuți de legislația rutieră din România:

 1. Oprirea și securizarea zonei

  • Oprirea imediată a vehiculelor.

  • Aprinderea luminilor de avarie.

  • Semnalizarea locului accidentului cu triunghiurile reflectorizante, dacă este necesar.

2. Eliberarea părții carosabile

  • Dacă mașinile pot fi deplasate și nu există victime, șoferii sunt obligați să elibereze carosabilul, pentru a nu bloca traficul.

3. Două variante legale de soluționare

3.1 Varianta A – Constatarea amiabilă. Poate fi folosită doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

  • Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale;

  • Sunt implicate maximum două vehicule;

  • Ambii șoferi sunt de acord asupra modului de producere a accidentului;

  • Ambii șoferi dețin RCA valabil.

Se completează formularul de constatare amiabilă (pe hârtie sau în aplicația „Amiabila”).

3.2 Varianta B – Prezentarea la Poliție

Șoferii sunt obligați să se prezinte la Poliție în termen de 24 de ore dacă:

  • Nu se înțeleg amiabil;

  • Sunt implicate mai mult de două vehicule;

  • Unul dintre șoferi nu are RCA;

  • Există suspiciuni privind alte încălcări ale legii.

4. Documente necesare

La constatarea amiabilă sau la Poliție, șoferii trebuie să aibă:

  • Permis de conducere valabil;

  • Certificat de înmatriculare;

  • Poliță RCA;

  • Act de identitate.

Ce NU au voie să facă

  • Să părăsească locul accidentului fără soluționare legală;

  • Să refuze furnizarea datelor de identificare;

  • Să consume alcool după producerea accidentului.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite