Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Atenție, cad stâlpi în municipiul Satu Mare. Urcarea pe Podul Decebal, blocată parțial

Atenție, circulația este blocată parțial pe Bulevardul Transilvania din municipiul Satu Mare. Un stâlp aflat pe marginea drumului a cedat, fiind susținut doar de către cabluri. Un echipaj din cadrul I...

FOTO. Atenție, cad stâlpi în municipiul Satu Mare. Urcarea pe Podul Decebal, blocată parțial

Atenție, circulația este blocată parțial pe Bulevardul Transilvania din municipiul Satu Mare. Un stâlp aflat pe marginea drumului a cedat, fiind susținut doar de către cabluri.

Un echipaj din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare a intervenit și a asigurat stâlpul, astfel încât să nu cadă peste șosea. Urmează să ajungă la fața locului o altă echipă specializată, care va înlocui stâlpul afectat.

Interesant este faptul că deși se percep chirii din partea diferitelor firme care au cabluri pe stâlpi, cei de la Electrica nu prea i-au întreținut. De încasat se încasează, dar cu investițiile este mai greu.

Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o avertizare Cod galben de vânt puternic valabilă pentru mai multe județe din țară, inclusiv Satu Mare.

Meteorologii se așteaptă la intensificări temporare ale vântului în intervalul 25 ianuarie, ora 10:00 – 25 ianuarie, ora 19:00.

“În intervalul menționat, la munte, în nord-vestul, centrul țării și local în sud și sud-est, vor fi intensificări temporare ale vântului cu rafale ce vor atinge și depăși 55…65 km/h și izolat 70 km/h. În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1800 m, rafalele vor depăși 80…100 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată”, atenționează cei de la ANM.

Citește și

FOTO/VIDEO. Incident teribil în Negrești-Oaș: un tânăr a căzut de la etajul 4 al unui bloc
Actualitate

FOTO/VIDEO. Incident teribil în Negrești-Oaș: un tânăr a căzut de la etajul 4 al unui bloc

acum 46 minute
A băut litri întregi de alcool, apoi și-a urcat copiii în mașină, să meargă la ștrand
Actualitate

A băut litri întregi de alcool, apoi și-a urcat copiii în mașină, să meargă la ștrand

acum 1 oră
EVADARE. Lăsat să meargă la înmormântarea tatălui, un sătmărean a ”uitat” să se întoarcă în arest
Actualitate

EVADARE. Lăsat să meargă la înmormântarea tatălui, un sătmărean a ”uitat” să se întoarcă în arest

acum 3 ore
Cum se mai fură haine de ”fițe” din mall, în municipiul Satu Mare. Inclusiv minorii acționează
Actualitate

Cum se mai fură haine de ”fițe” din mall, în municipiul Satu Mare. Inclusiv minorii acționează

acum 4 ore
Avocatură sau magistratură?! Răspunsul decanului Baroului Satu Mare, Vlad Baculescu
Actualitate

Avocatură sau magistratură?! Răspunsul decanului Baroului Satu Mare, Vlad Baculescu

acum 8 ore
Sporuri plătite fără respectarea legii la Spitalul Municipal Carei. Anchetă a Curții de Conturi  
Actualitate

Sporuri plătite fără respectarea legii la Spitalul Municipal Carei. Anchetă a Curții de Conturi  

acum 9 ore
FOTO/VIDEO. Acțiune de amploare a polițiștilor în zona frontierei cu Ungaria. Le-a stricat sărbătoarea unor șoferi
Actualitate

FOTO/VIDEO. Acțiune de amploare a polițiștilor în zona frontierei cu Ungaria. Le-a stricat sărbătoarea unor șoferi

acum 10 ore
FOTO. 1 Mai la Satu Mare: de la propagandă politică și defilări, la mici, bere și relaxare alături de familie și prieteni
Actualitate

FOTO. 1 Mai la Satu Mare: de la propagandă politică și defilări, la mici, bere și relaxare alături de familie și prieteni

acum 13 ore
FOTO. DIICOT Satu Mare l-a ”ars” rău pe fiul unui fost prefect. Acuzații foarte grave
Actualitate

FOTO. DIICOT Satu Mare l-a ”ars” rău pe fiul unui fost prefect. Acuzații foarte grave

acum 23 ore
Întâlnire dedicată copiilor cu diabet, organizată la Satu Mare: sprijin pentru familii și mesaj de normalitate
Actualitate

Întâlnire dedicată copiilor cu diabet, organizată la Satu Mare: sprijin pentru familii și mesaj de normalitate

acum 23 ore
FOTO/VIDEO. Polițiștii sătmăreni explică cum s-a petrecut accidentul grav din această seară
Actualitate

FOTO/VIDEO. Polițiștii sătmăreni explică cum s-a petrecut accidentul grav din această seară

30 aprilie 2026
FOTO/VIDEO. Accident extrem de grav în Mădăras. Motociclistă (16 ani) luată cu elicopterul SMURD
Actualitate

FOTO/VIDEO. Accident extrem de grav în Mădăras. Motociclistă (16 ani) luată cu elicopterul SMURD

30 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite