În prag de Crăciun, când gerul mușcă mai aspru, iar liniștea satelor pare uneori apăsătoare, câteva inimi mari au ales să bată la unison. Nu cu claxoane, ci cu bunătate. Șoferii de la BOLT și UBER Satu Mare au transformat drumurile zilnice în punți de speranță și au ajuns acolo unde ajutorul era mai mult decât necesar: la o familie nevoiașă din Homorodul de Sus.
Este vorba despre o mamă care, cu o putere greu de cuprins în cuvinte, își crește singură patru copii, cu vârste între 9 și 16 ani. Casa lor nu este, de fapt, o casă, ci o anexă a unei foste școli, un spațiu modest, în care visurile copiilor încearcă să se încălzească în ciuda lipsurilor. Acolo, Crăciunul risca să fie doar o zi din calendar. Dar nu a fost.
„Noi, ca și șoferi de BOLT și UBER, ne-am hotărât să facem niște fapte bune”, spun organizatorii, cu simplitatea celor care nu caută aplauze. Dintr-un grup de WhatsApp, născut din dorința de a ajuta, s-au adunat „oameni cu inimă mare”. Fiecare a oferit după puteri: bani, haine, alimente – mici gesturi care, puse laolaltă, au devenit o adevărată minune de Crăciun.
Pachetele nu au fost doar saci cu mâncare sau haine, ci semne că cineva vede, cineva pasă, cineva nu întoarce privirea. Pentru acești copii, Crăciunul a avut, în sfârșit, gust de speranță și miros de viitor. Inițiativa nu ar fi fost posibilă fără sprijinul unor firme care au ales să fie parte din această poveste de lumină:
-
Demolări Construct SRL
-
Aloha Clean
-
Brutăria Soarelui
-
Ildiko Caffe
Într-o lume grăbită, în care știrile vorbesc adesea despre lipsuri și nedreptăți, șoferii BOLT–UBER din Satu Mare ne-au reamintit un adevăr simplu: omenia nu are nevoie de scenă, ci doar de voință. Iar uneori, Crăciunul nu vine cu sania, ci cu o mașină obișnuită, condusă de oameni extraordinari.
