”(...) admite propunerea Ministerului Public - Parchetul de pe Tribunalul Satu Mare în dosar nr.388/P/2020 şi în consecinţă dispune arestarea preventivă a inculpatului P.G. , pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie (...) pe o durată de 30 zile, de la 14.07.2020 până la 12.08.2020 inclusiv”, este soluția pe scurt a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare.Cei doi soți locuiau în localitatea Tășnad. Luni seară, femeia în vârstă de 52 de ani s-a hotărât să îi spună bărbatului că vrea să se despartă. Mai mult, aceasta i-ar fi spus că e hotărâtă și că deja a depus actele de divorț. Vorbele femeii l-ar fi scos din minți pe soț și în doar câteva clipe a atacat-o fără milă. Vecinii spun că au auzit țipete, dar nu au intervenit. Fratele victimei ar fi fost cel care a găsit-o pe victima fără suflare și a sunat imediat la 112. Potrivit informațiilor PresaSM, criminalul și-a recunoscut faptele în fața anchetatorilor. Ce spun procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare: ”Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, respectiv procesul verbal de cercetare la fata locului, procesele verbale, declaratiile martorilor, au rezultat probe potrivit cărora inculpatul P.G., în seara zilei de 13.07.2020, în jurul orei 21,30 i-a aplicat victimei P.V., sotia sa, lovituri repetate cu cuţitul în zona toraco-abdominală, lovituri care i-au provocat decesul, echipajele de prim ajutor sosite la fata locului constatând decesul. Referatul împreună cu dosarul cauzei a fost trimis, spre competentâ solutionare, la Tribunalul Satu Mare. La efectuarea cercetărilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Politie al Judetului Satu Mare – Serviciul de Investigatii Criminale”
FOTO. Criminalul din Tășnad, direct după gratii. Și-a ucis soția, copii lăsați orfani
Gheza P. (55 de ani) și-a ucis soția într-o criză de gelozie, după ce femeia i-ar fi spus că vrea să divorțeze. Decizia femeii a fost de nesuportat pentru soț și într-un moment de furie ar fi atacat-o...
Gheza P. (55 de ani) și-a ucis soția într-o criză de gelozie, după ce femeia i-ar fi spus că vrea să divorțeze. Decizia femeii a fost de nesuportat pentru soț și într-un moment de furie ar fi atacat-o fără milă. Bărbatul și-a recunoscut fapta în fața procurorilor. Acum a ajuns direct după gratii pentru 30 de zile.
Citește și
Actualitate
Hoț din Satu Mare, dat de gol de trotineta personalizată. Banda adezivă nu tare l-a ajutat
Actualitate
Adolescentă trimisă în judecată după o agresiune șocantă într-un parc din Satu Mare. Victima a fost bătută până și-a pierdut cunoștința
Actualitate
FOTO/VIDEO. Sătmăreancă găsită în viață după ore de căutări. Jandarmul Bogdan Moisi este eroul zilei
Actualitate
Mobilizare a sătmărenilor pentru găsirea Emiliei Tătar. Acțiune de amploare în Homoroade
Actualitate
Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare. Blockbuster Night: Odiseea
Actualitate
Țeapă cu promisiuni de transport internațional. Printre victime se află și persoane din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Sătmăreni prinși în timp ce aruncă ilegal gunoaie. Semnalul de alarmă tras de Primărie
Actualitate
Furt incredibil în municipiul Satu Mare: i-a smuls lanțul de aur în timp ce îl îmbrățișa și săruta
Actualitate
Sătmăreancă dată dispărută. Polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate