Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. DAUNĂ TOTALĂ. TIR răsturnat, oprit într-o casă, care a fost compromisă

Un accident rutier spectaculos s-a produs astăzi în comuna Filipești, sat Onișcani, unde un autotren a părăsit partea carosabilă și a intrat într-o locuință. La fața locului au intervenit pompierii mi...

FOTO. DAUNĂ TOTALĂ. TIR răsturnat, oprit într-o casă, care a fost compromisă

Un accident rutier spectaculos s-a produs astăzi în comuna Filipești, sat Onișcani, unde un autotren a părăsit partea carosabilă și a intrat într-o locuință. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău, care au mobilizat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, precum și o ambulanță a Serviciul de Ambulanță Județean Bacău.

Din fericire, în momentul producerii accidentului, în locuință nu se afla nicio persoană, astfel că nu au fost înregistrate victime în interiorul imobilului. Impactul a provocat însă avarii serioase clădirii, pagubele materiale fiind considerabile. La sosirea echipajelor de intervenție s-a constatat că șoferul autotrenului reușise să se autoevacueze în siguranță, nefiind necesară intervenția pentru descarcerare.

”La momentul producerii evenimentului nu se afla nicio persoană în locuinţă. În urma impactului, structura casei este afectată. La momentul sosirii echipajelor de intervenţie s-a constatat faptul că şoferul autotrenului era autoevacuat în siguranţă”, a precizat ISU Bacău.

În prezent, pompierii acționează pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru eliminarea eventualelor pericole generate de accident. Cauzele exacte ale producerii evenimentului urmează să fie stabilite de polițiști.

accident tir in casa (3).webp accident tir in casa (2).webp accident tir in casa (1).jpg

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite