"La data de 27 februarie 2019, pe o stradă din municipiul Beiuș, cei doi tineri, de 22 și 23 de ani, ambii din Beiuș, județul Bihor, au fost prinși de polițiștii antidrog din Oradea, în timp ce ridicau un colet cu droguri de risc (cannabis), trimis din Spania, de către o cunoștință a acestora. Din cercetările efectuate a reieșit că, în cursul lunii septembrie 2018, cei în cauză ar mai fi preluat un colet identic, care conținea aceeași cantitate de cannabis," se arată într-un comunicat al Poliției Române.Anchetatorii îi bănuiesc pe cei doi că, în perioada septembrie 2018 – ianuarie 2019, ar fi deținut drogurile în vederea consumului propriu și, totodată, ar fi oferit și altor persoane din anturajul acestora. Întreaga cantitate de droguri a fost confiscată în vederea expertizării și efectuării cercetărilor. Procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Oradea au dispus reținerea celor doi bărbați, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Procurorii solicită ca cei doi să rămână sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată și deținere, în vederea consumului, de droguri de risc.
FOTO. Droguri comandate acasă. Cum ajung tinerii să facă rost de cannabis
Doi tineri din Beiuș au fost arestați preventiv și sunt acum cercetați pentru deținerea de droguri de mare risc. Tinerii își comandau pachetele cu cannabis din Spania, iar apoi le ridicau direct de la...
Doi tineri din Beiuș au fost arestați preventiv și sunt acum cercetați pentru deținerea de droguri de mare risc. Tinerii își comandau pachetele cu cannabis din Spania, iar apoi le ridicau direct de la curier. Polițiștii i-au prins în flagrant.
Doi tineri din Beiuș s-a ales cu dosare penale după ce și-au comandat droguri din Spania și au mers să le ridice de la curier. DIICOT Oradea a intrat pe fir și i-a prins pe cei doi în flagrant.
Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Eliezer Cleaning și-a deschis magazinul în Satu Mare. Produse românești pentru curățenie, sistem REFILL și gamă pentru detailing auto
Actualitate
FOTO. Primar revoltat în Satu Mare: ”Mai mulți au filmat incendiul decât au pus mâna să ajute”
Actualitate
FOTO. Accident pe DN 1C, în județul Satu Mare. Două mașini au ajuns în șanț
Actualitate
VIDEO. Bolile pe care le poți trata cu apa termală de la Tășnad
Actualitate
FOTO/VIDEO. A lovit o autospecială de poliție, după o urmărire în trafic, în Satu Mare. Tânărul șofer circula pe contrasens pe centură
Actualitate
FOTO. Femeie de 62 de ani, lovită pe trecerea de pietoni, pe strada Careiului din Satu Mare. Cum s-a petrecut totul
Actualitate
Biciclist de 73 de ani, acroșat de o autoutilitară în județul Satu Mare. Ambii au plecat de la locul accidentului
Actualitate
TROFEUL FIRMELOR 2026: 10 companii, o singură cupă. Competiția ajunge la cea de-a III-a ediție
Actualitate
Incendiu de vegetație aproape de adăpostul de câini din Satu Mare. Intervin pompierii
Actualitate