Există o întrebare pe care mi-o pun tot mai des clienții, de îndată ce intră pe ușa biroului, furioși și hotărâți: „Îi dăm în judecată, nu-i așa?" Răspunsul meu, de cele mai multe ori, îi surprinde: „Poate. Dar hai să vedem întâi dacă putem rezolva asta fără să vă mai treziți peste cinci ani, epuizați, în aceeași sală de judecată."
Săptămâna trecută am stins un litigiu care ar fi putut ține instanțele ocupate încă multă vreme. Un conflict comercial, sume serioase, orgolii și mai serioase. În loc să lăsăm totul la aprecierea unui judecător – cu tot ce presupune asta: termene lungi, expertize, contestații, ani de incertitudine – am stat la masă cu partea adversă și am negociat o tranzacție. Un acord scris, semnat de ambele părți, cu puterea unei hotărâri judecătorești, dar obținut în câteva săptămâni, nu în ani.
Ce este, de fapt, o tranzacție?
Pe înțelesul tuturor: este o înțelegere prin care două părți aflate în conflict ajung, împreună, la o soluție acceptată de amândouă, pentru a pune capăt disputei prin voința lor comună, nu prin decizia unui terț. Legislația românească o încurajează activ – iar de câțiva ani buni, instanțele înseși invită părțile la mediere sau la negociere directă înainte de a intra în vâltoarea unui proces.
Nu este o soluție de „învins", cum cred mulți. Este, de cele mai multe ori, soluția celui care înțelege cu adevărat ce înseamnă un proces: timp, bani, stres și un rezultat pe care nimeni nu-l poate garanta dinainte.
Rolul judecătorului – și limitele lui
Aici trebuie spus ceva important, ca să nu fim înțeleși greșit: întârzierile unui proces nu țin de buna-credință sau de pregătirea judecătorului. Un judecător poate fi extrem de competent, atent la fiecare detaliu al dosarului, și tot nu poate schimba realitatea din jurul lui – numărul mare de cauze aflate pe rol, termenele de așteptare pentru rapoartele de expertiză, calendarul instanțelor, procedurile care trebuie respectate pas cu pas. Acestea sunt constrângeri obiective ale sistemului, nu o problemă de voință individuală. Un magistrat bine pregătit poate accelera cât se poate un dosar prin felul în care îl organizează, dar nu poate elimina timpii morți impuși de volumul de muncă al instanțelor sau de durata realizării unei expertize tehnice complexe.
Tocmai de aceea, o tranzacție nu este o alternativă la o justiție de calitate, ci un răspuns realist la niște constrângeri de sistem pe care nici cel mai bun judecător nu le poate ocoli.
De ce aleg tot mai mulți oameni acest drum
Timpul. Un proces civil în România poate dura, cu apel și eventual recurs, mulți ani. O tranzacție bine negociată se poate finaliza în săptămâni. Controlul. Într-un proces, decizia finală aparține judecătorului. Într-o tranzacție, decizia aparține părților. Nimeni nu vă poate impune un rezultat pe care nu l-ați acceptat. Costurile. Taxe judiciare, onorarii pe termen lung, expertize – toate se adună. O înțelegere amiabilă le reduce drastic.
Liniștea. Poate cel mai subestimat beneficiu. Un proces prelungit consumă energie emoțională cu care puțini clienți contează la început. Am văzut oameni care, la finalul unui proces câștigat, mărturiseau că prețul plătit – ani din viață – a fost prea mare.
Nu este slăbiciune, este strategie
Aici stă, cred, cea mai mare confuzie. Mulți asociază negocierea cu cedarea. Realitatea e inversă: o tranzacție bine construită presupune la fel de multă pregătire ca un proces – analiza probelor, evaluarea riscurilor, calcularea a ceea ce fiecare parte ar putea obține sau pierde într-o instanță. Diferența este că rezultatul se obține prin dialog și înțelegere reciprocă, nu prin confruntare impusă.
Rolul avocatului, în acest context, nu este doar acela de a lupta în sala de judecată, ci și acela de a ști când o soluție negociată servește mai bine interesul clientului decât un proces al cărui final e mereu nesigur.
Concluzia unui avocat care a văzut ambele fețe
Nu spun că procesul nu are locul lui – uneori este singura cale, mai ales când cealaltă parte refuză orice dialog rezonabil sau când e nevoie de un precedent. Dar înainte de a alege calea lungă și costisitoare a instanței, merită întotdeauna întrebarea: „Există o soluție pe care o putem construi împreună, mai repede și cu mai puține pierderi pentru toată lumea?" De multe ori, răspunsul este da. Iar atunci, o semnătură pe o pagină de tranzacție poate face mai mult decât ani întregi de proces.
